ALDE anunta ca a preluat conducerea Primariei Baicoi, prin viceprimarul Marius Constantin

Marius Constantin 1C O M U N I C A T

ALDE a preluat conducerea Primăriei Băicoi

Alianța Liberalilor și Democraților Prahova anunță încetarea stării de incertitudine de la Primăria Băicoi, instalată imediat după ce Ciprian Stătescu și-a pierdut mandatul ca urmare a unei condamnări penale. Marius Constantin a preluat funcția de primar interimar, fiind primul ales local ALDE care ocupă o astfel de funcție la nivelul unui oraș din județul Prahova.

„Urmează o perioadă extrem de importantă pentru băicoieni, o perioadă în care voi face cât mai multe lucruri bune de care să beneficieze toți cetățenii. Știu că nu va fi ușor, însă consider că băicoienii merită să facem toate eforturile pentru ca o parte cât mai mare din grelele probleme cu care se confruntă orașul să fie rezolvate. Fac apel, pe această cale, la politicienii de la Ploiești să nu se amestece și să nu ne pună bețe în roate, așa cum se întâmplă de fiecare dată când urmăresc interese electorale, nu interesele orașului”, a declarat primarul interimar Marius Constantin.

BIROUL DE PRESĂ

Despre Autor

Ziarul online Max-Media.ro a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *