ANAF nu a recuperat prejudiciul din primul dosar penal intentat lui Sebastian Ghita, in urma cu 15 ani!

Sebastian-Ghita-Traian-BasescuNoi detalii şocante ies la iveală! ANAF nu a recuperat nimic din prejudiciul de peste 1,7 milioane de lei stabilit în dosarul cunoscut sub denumirea Tracia Asesoft. Faptele incriminate s-au și prescris, de altfel…

În martie anul trecut, Curtea de apel Bucureşti a constatat prescrierea acuzaţiilor aduse fostului parlamentar Sebastian Ghiţă şi generalului SRI (r) Dan Constantin Grigoriu, însă i-a obligat pe aceştia să plătească prejudiciul.

Ghiţă are de achitat puţin peste 130.000 de lei, restul revenind generalului şi celorlalți inculpaţi din afacere.

Fiscul nu a recuperat niciun leu, însă susţine că a demarat procedurile de executare:

„ANAF în calitate de organ de executare silită competent a procedat la aplicarea formelor de executare silită, în conformitate cu prevederile legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare fiind emise somaţii, instituite popriri asupra disponibilităţilor băneşti, indisponibilizate bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea debitorilor, urmând a se poceda la valorificarea acestora”, este răspunul ANAF la solicitarea romaniacurata.ro.

  • Dosarul Tracia Asesoft (sursă: pressone.ro)

Spre finalul anului 2001, Poliția se sesizează că Asesoft Com SRL s-a aprovizionat de la SNP Petrom cu 510.340 de litri de motorină, fără să includă faimoasa, pe atunci, taxă Băsescu.

Asta se întâmpla – va spune Ghiță mai târziu – în contextul în care Asesoft și Rafinăria Petrobrazi încheiaseră acel mare contract, de 38 de miliarde de lei vechi, pentru servicii în domeniul informaticii.

Cum Rafinăria nu îi achită serviciile, Ghiță acceptă să fie plătit în produse petroliere și începe să caute cumpărători pentru acestea, ca să îşi poată recupera banii.

Așa ajunge să îl cunoască, prin intermediul unui salariat al Rafinăriei, pe Dan Berendel.

În 2002, procurorul Titu Duță, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întocmește rechizitoriul în acest dosar. El susţine că Sebastian Ghiță și alți opt inculpați s-au sustras de la plata taxei Băsescu” – o taxă aplicată la preţul carburanţilor, instituită în 1996 şi destinată construirii de drumuri publice.

În schema pusă la cale de inculpaţi, carburanții obținuți de la Petrobrazi au fost trecuți prin firme-fantomă aparținând unor cetățeni de origine irakiană, fiind ulterior comercializați în benzinării.

Potrivit rechizitoriului, societățile implicate au fost: Master Mind Consulting SRL, Giva Prodimpex SRL, Israrom Oil Trading SRL, Asesoft Com, Arpechim – Depozit Oarja, SNP Petrobrazi, Tracia Internațional.

Potrivit actelor de la dosar, capii rețelei sunt generalul SRI Dan Constantin Grigoriu (patronul firmei Tracia Internaţional), Dan Berendel, Romulus Gheorghe și Gheorghe Ioan Lalu.

Ultimii doi, Romulus Gheorghe şi Ioan Lalu, „erau furnizorii produselor către filieră, întrucât desfășurau activități în domeniul desfacerii produselor petroliere de mai mult timp, având relații și cunoștințe, dar mai ales puteau încheia contracte cu rafinăriile pentru importante cantități de produse de gen, fiecare dintre ei având acces special într-o anumită rafinărie” − se arată în rechizitoriu. 

Generalul SRI Dan Constantin Grigoriu asigura piața de desfacere” prin firma Tracia Internaţional, în timp ce Dan Berendel era principalul delegat la poarta rafinăriei”, adică omul care „urmărea încărcarea produselor și schimbarea documentelor la ieșirea din rafinării”.

În cursul anchetei, Sebastian Ghiță declară că a fost forțat” să facă un contract dezavantajos cu Dan Berendel, sub amenințarea că, în caz contrar, acesta nu va mai cumpăra produse de la el.

Cetățenii irakieni care figurează ca administratori ai societăților-fantomă nu vor fi identificați niciodată.

În acelaşi an 2001, când se comit infracțiunile din dosarul „Tracia-Asesoft”, Corneliu Păltânea este demis din funcția de șef al SRI Prahova de către directorul Serviciului, Radu Timofte.

Timofte își motivează decizia cu faptul că justiția trebuie să își urmeze cursul.

Supranumit „benzinarul SRI”, Corneliu Păltânea şi un alt ofiţer din conducerea SRI Prahova, Daniel Bucur, sunt acuzați că, în perioada 1993-2001, „au acordat protecție unor grupări infracționale” care făceau comerț cu produse petroliere.

Despre Autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *