Brasov: Prostie, oboseala, neatentie? Opt accidente pe raza judetului, intr-o singura zi

Publicata la 8 Oct 2017 - 2:15pm de Max-Media.ro

accidentLa data de 07 octombrie a.c., în jurul orelor 09.20, un bărbat de 37 ani, care conducea un autoturism pe DN 1, dinspre Brașov spre Sibiu, la km 209 + 200 m., nu a adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit parapetul metalic de protecție din partea dreaptă a sensului său de mers iar apoi a ricoșat pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 44 ani. 

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a doi pasageri aflați în autovehiculul care a circulat regulamentar, o femeie de 42 ani și un minor de 7 ani. Aceștia au fost transportați  la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, respectiv Spitalul de Pediatrie Brașov,  în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârşirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 07 octombrie a.c., în jurul orelor 09.00, un bărbat de 57 ani, care conducea un autoturism pe DN 1, dinspre Brașov spre Sibiu, între localitățile Vlădeni și Perșani, la km 201 + 200 m., nu a adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile unde s-a răsturnat. 

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi ocupanți ai autovehiculului, conducătorul auto și o pasageră de 55 ani, care au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârşirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 07 octombrie a.c., în jurul orelor 13.20, un bărbat de 62 ani, care conducea un autoturism pe DN 1, dinspre Brașov spre Sibiu, între localitățile Codlea și Vlădeni, la km 189 + 500 m., nu a adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 85 ani. 

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului autoturismului care a circulat regulamentar. Acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârşirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 07 octombrie a.c., în jurul orelor 18.10, un bărbat de 32 ani, care conducea un autoturism pe DN 1, dinspre Brașov spre Sibiu, între localitățile Codlea și Vlădeni, la km 185 + 900 m.., nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat mai multe separatoare de sens, din material plastic, după care si-a continuat deplasarea.  

La scurt timp bărbatul a fost depistat de polițiști, pe DJ 112 J, la aproximativ 500 m distanță de intersecția cu DN 1.  Polițiști au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autorizația de circulație provizorie emisă pentru autoturismul condus avea termenul de valabilitate expirat din data de 26 august a.c. iar la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.26 mg/l alcool pur, context în care acesta a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârşirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

La data de 07 octombrie a.c., în jurul orelor 11.00, un bărbat de 27 ani, care conducea un autoturism pe str. Unirii, din localitatea Zărnești, dinspre Bran spre Tohanul Vechi, nu a adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile unde a intrat în coliziune cu peretele imobilului nr. 23. 

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârşirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 07 octombrie a.c., în jurul orelor 13.20, un bărbat de 43 ani, care conducea un autoturism pe DN 73, dinspre Pitești spre Brașov, la semaforul din zona lucrărilor la partea carosabilă de la km. 115 + 900 m., nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autoturismul care circula în fața sa și când a cesta a oprit la semafor, l-a tamponat din spate.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui pasager de 21 de ani din autoturismul care a circulat regulamentar. Acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârşirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 07 octombrie a.c., în jurul orelor 15.40, un bărbat de 42 ani, care conducea un autoturism pe DN 73A, dinspre Râșnov spre Predeal, la km 13 + 500 m., nu a adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile unde s-a răsturnat. 

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi ocupanți ai autovehiculului, conducătorul auto și o pasageră de 39 ani, care au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârşirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 07 octombrie a.c., în jurul orelor 17.30, un bărbat de 45 ani, care conducea un autoturism pe DN 13, dinspre Brașov spre Feldioara, la km 7 + 600 m., nu a adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autobuz condus regulamentar de un bărbat de 53 ani. 

În urma evenimentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului și a unui pasager de 19 ani  din autovehicul precum și vătămarea corporală ușoară a 9 pasageri din autobuz. Aceștia din urmă au refuzat transportul la o unitate medicală  în vederea acordării de îngrijiri .

În cauză a fost întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârşirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: