Bunica fostei sefe a Autoritatii Electorale Permanente, citata ca martor la DNA Ploiesti (UPDATE)

bunica anei Maria Patru la DNA PloiestiProbabil cea mai vârstnică persoană citată vreodată a fost audiată, miercuri, la DNA Ploiești, în calitate de martor. Bunica maternă a fostei șefe AEP, Ana Maria Pătru, a venit însoțită de nepoata ei și de o…salvare. Nicolița Simionescu are 87 de ani.

Ana Maria Pătru a declarat că nu înțelege motivul pentru care este audiată bunica sa, deși este acuzată de fapte de corupție, în două dosare penale. 

Ea a precizat că ambulanța a fost chemată preventiv. 

Fosta șefă a AEP a mai spus că bunica vine dintr-un sat din județul Vâlcea, aflat la 400 km distanță de Ploiești. Problema este că distanța nu se verifică…

UPDATE 2: Medicii de pe ambulanță au fost chemați în incinta DNA Ploiești, probabil după un atac de panică al martorului citat, femeia de 87 de ani.

UPDATE 1: În al doilea dosar penal, DNA Ploiești o acuză pe Pătru că ar fi primit mită 600.000 de euro de la reprezentanţii unei firme de software. În schimbul banilor, Pătru ar fi promis că va interveni pentru ca o anchetă care viza societatea IT să fie soluţionată favorabil. Se pare că bunica sa, Nicolița Simionescu, ar fi fost implicată într-o tranzacție imobiliară, în care s-ar fi folosit o parte din acești bani. 

“În perioada 26 iulie 2013 – 02 noiembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 600.000 euro şi beneficiarul real al acestei sume, obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prin:

-achiziţionarea, pe numele unei rude, a unui teren în suprafaţă de 1.000 m2 situat pe raza oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, în valoare de 130.000 euro, 

– achiziţionarea, pe numele unei alte rude, a unui apartament situat în municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, cu suma de 80.000 euro (din care 75.000 euro au fost achitaţi, în numerar, cu titlu de avans, diferenţa de preţ în sumă de 5.000 euro fiind achitată prin virament bancar),

-efectuarea unor investiţii, în perioada 2014-2016, în sumă totală de 437.314,13 euro, constând în edificarea pe terenul situat în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, menţionat mai sus, a unui imobil

– casă de locuit, (inclusiv dotarea şi amenajarea acestuia) precum şi dotarea şi amenajarea apartamentului situat în mun. Constanţa, amintit anterior”, se arată în comunicatul DNA Ploiești.

Despre Autor

Ziarul online Max-Media.ro a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *