Cand interesele isi dau mana, avem „monarhii” politice in teritoriu

partide alegeri parlamentare Prahova 2016În pofida faptului că societatea românească face eforturi constante de modernizare, politica pare să fi încremenit la nivelul de PCR. Obiceiurile proaste, moștenite de la nomenclaturiști, au fost preluate și duse cu succes la un nou stadiu. 

Așa-zisa reformă a clasei politice este doar o utopie, până acum. 

Principalele partide care conduc destinele României, adică PSD și PNL, nu au scăpat deloc de „baronii” care controlează filialele județene. 

Sigur, la social-democrați s-a făcut o falsă reformă, adică au dispărut „dinozaurii”, dar aceștia au lăsat în locul lor o întreagă camarilă, pe care o controlează fără scrupule, plus fii, nepoți, rude, amante etc. Și nu s-ar fi întâmplat nici măcar asta, dacă nu apăreau dosarele DNA, în care o mulțime de parlamentari, președinți de consilii județene, primari și consilieri PSD sunt implicați.

În momentul de față, Liviu Dragnea este un fel de despot, care conduce o mulțime de monarhii județene. Locurile de conducere sau locurile pe listele electorale se moștenesc, nu se obțin prin merite personale. Și asta numai a partid de stânga nu arată. 

Chiar și așa, PSD câștigă prin faptul că e pragmatic, știe ce să promită și cum să manipuleze sentimentele alegătorilor. 

La PNL, unde s-au schimbat mai mulți președinți, încă nu se simte acel aer de modernism, care să propulseze elitele și să obțină sprijinul clasei de mijloc. Liberalii par să-și caute o identitate, excluzând pe cea de „partid anti-PSD”. 

Din punctul meu de vedere, nu trebuie insistat pe lupta cu actualul guvern, cât mai ales revenit la matcă, adică la susținerea unor idealuri, unor principii și unor valori liberale. Electoratul vrea să audă ce aduce nou PNL, nu ce distruge în urma PSD.   

Din păcate, și aici avem încă „monarhii județene” care se perpetuează. Mai puține, evident, ca la social-democrați, dar încă solide.

La ALDE, care este un partid mic, indiferent de ce spune Tăriceanu, totul se rezumă la cine aduce banii. Practic, ALDE este condus de politicieni bogați, în special ex-liberali care nu mai aveau loc la masa împărțirii banilor publici

E greu de crezut că, atât timp cât ALDE va sta în trena PSD, își va putea crea un nucleu dur de simpatizanți. Pentru că nu pot miza la infinit pe ideea de anti-DNA, anti-sistem, anti-Iohannis.  

În schimb, PMP nici măcar nu mi se pare un partid, ci un fel de jucărie a lui Băsescu. Dacă fostul președinte se supără, formațiunea dispare cât ai clipi din ochi. 

Momentan, are rolul său pe eșichierul politic, dar mi-e greu să întrevăd un viitor pe termen lung.

Cât despre USR, așa-zisul partid creat de sistem, deocamdată nu se pot spune multe lucruri. Cu excepția faptului că e la fel de neaoș în proastele obiceiuri, precum și celălalte formațiuni

Bunele intenții se opresc și intervin interesele particulare, orgoliile, dorința de a controla lucrurile și oamenii etc.

Sincer, o societate ar putea funcționa foarte bine prin vot online, respectiv consultarea directă a alegătorilor, fără intermediari în Parlament, Consilii Județene și Consilii Locale. Dar dacă așa arată democrația, în momentul de față, nu ne rămâne decât să sperăm. 

Iulian Maxim

Despre Autor

Ziarul online Max-Media.ro a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *