Coalitia Nationala pentru Modernizarea Romaniei se opune politizarii AGERPRES si spune NU modificarii legii

 

Liviu Besleaga si Alexandru GiboiAlexandru Giboi (foto – dreapta), directorul general al Agenției Naționale de Presă AGERPRES, a avut miercuri, 8 noiembrie 2017, o întrevedere cu Liviu Beșleagă (foto – stânga), vicepreședintele CNMR, la sediul Agenției. În cadrul discuțiilor s-a abordat tema modificării legii AGERPRES.

În acest sens, Alexandru Giboi și Liviu Beșleagă își exprimă dezacordul față de inițiativa politicienilor de a-și subordona Agenția Națională de Presă, într-o declarație de presă comună:  „Agenția Națională de Presă AGERPRES trebuie să rămână independentă de orice ingerință politică. În acest moment, AGERPRES este un pilon de stabilitate și profesionalism al presei românești, iar subordonarea sa politică ar conduce la pierderea credibilității acestei instituții de presă publică. Odată cu pierderea credibilității, va urma și declinul Agenției. Evoluția și modernizarea AGERPRES nu pot fi asigurate decât prin menținerea stabilității și echidistanței editoriale. Din aceste motive, nu susținem modificarea legii AGERPRES, așa cum a fost propusă și votată de Senatul României.

De asemenea, în acest context, Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, a afirmat:  „În urma întâlnirii  informale pe care am avut-o cu reprezentanții mediului diplomatic acreditat la București a reieșit îngrijorarea acestora față de independența tot mai scăzută a jurnaliștilor din mediul privat sau de stat. Există, din păcate, o tendință de control dinspre toate zonele societății: politic, business, clanuri interlope, de control asupra opiniilor exprimate în spațiul public și de reducere a surselor obiective de informare. Cu privire la legea AGERPRES, vom solicita întâlniri cu comisiile parlamentare din Camera Deputaților pentru identificarea celor mai bune soluții de păstrare a independenței editoriale și a libertății de exprimare a jurnaliștilor din cadrul Agenției.

Despre Autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *