Concert de gala la Urban Culture Fusion – Summer Music Academy Sinaia

Publicata la 29 Iul 2013 - 3:50pm de Max-Media.ro

Dupa evolutia incantatoare a pianistei Momoka Masuda / Japonia – Marele Premiu la Jeunesses International Piano Competition “Dinu Lipatti” 2013, care a emotionat audienta, ridicand sala Casinoului din Sinaia in picioare prin maiestria artistica, sensibilitate si dificultatea programului ales, Urban Culture Fusion – Summer Music Academy Sinaia, se incheie cu Concertul de Gala in care vor evolua cei mai buni muzicieni prezenti. Evenimentul va avea loc pe 30 iulie la Casino Sinaia incepand cu ora 19:00.

De asemenea, anul acesta proiectul a mai inclus alte 3 concerte – Master’s Concert, Jeunesses in concert, precum si 8 ateliere de lucru si master-classes pentru vioara, viola si violoncel desfasurate sub conducerea unor profesori de renume de la Conservatorul din Nantes, Universitatea de Muzica din Cork, Conservatorul Regal din Bruxelles, Hochschule fur Musik Koln, Conservatorul din Lille, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti.

Summer Music Academy Sinaia, program derulat in perioada 18 – 31 iulie 2013, s-a aflat la a doua editie in Romania, la initiativa European Music Academy condusa de Dl. Constantin Serban, Director artistic si Concert-maestru al Orchestrei Nationale “Pays de la Loire”. Dupa 5 ani de succes in Franta s-a decis extinderea acestui program si in Romania in parteneriat cu jmEvents. Prof. Constantin Serban a gandit un program variat, care sa ofere tinerilor muzicieni sositi din intreaga Europa, posibilitatea de studii avansate si performanta intensiva, iar publicului larg concerte de tinuta intr-una dintre cele mai frumoase destinatii turistice ale Romaniei, orasul de la poalele muntilor Bucegi.

Urban Culture Fusion este un proiect care se distinge prin originalitate, dar si prin dimensiunea europeana de amploare, desfasurandu-se in 7 tari: Germania, Franta, Italia, Austria, Bulgaria, Marea Britanie si Romania intr-un turneu de 20/25 concerte. Evenimentul prezinta in concerte inedite un melanj intre artisti de elita de jazz si clasic care interpreteaza impreuna aranjamente muzicale special create, fusion jazz-clasic, pe teme cunoscute din repertoriul international de jazz, pop, blues, clasic, muzica de film.

Urmatoarele evenimente Urban Culture Fusion – Connect Europe through Music ! sunt programate pentru perioada octombrie-decembrie, constand in concerte de jazz, clasic si blues cu artisti de exceptie din Europa.

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: