Consiliul Local Ploiesti s-a constituit parte civila in dosarul lui Andrei Volosevici de la DNA

Andrei Volosevici la DNAÎntr-o şedinţă “de îndată”, Consiliul Local Ploiești a aprobat proiectul de hotărâre prin care se constituie parte civilă în dosarul fostului primar Andrei Volosevici, instrumentat de către DNA.

Acest lucru s-a întâmplat la solicitarea Ministerului Public – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești.

Procurorii anticorupție apreciază că Andrei Volosevici a prejudiciat bugetul local cu suma totală de 32.577.437,07 lei, bani acordați printr-un contract de asociere firmei controlate de Daniel Capră, SC FC Petrolul SA.

În rechizitoriul DNA se precizează: “Potrivit ordonanței de efectuare a urmăririi penale, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: în calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor și încălcarea dispozițiilor legale, suspectul Volosevici Andrei Liviu a inițiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploiești cu SC FC Petrolul SA în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, servicii și proiecte de interes public local – având ca obiectiv principal funcționarea echipei de fotbal FC Petrolul. În același scop, a semnat un contract de asociere între municipiul Ploiești și S.C. FC PETROLUL SA Ploiești, contract încheiat prin nerespectarea dispozițiilor Legii administrației publice locale – în condițiile în care o instituție publică nu poate finanța o activitate lucrativă desfășurată de un agent economic cu capital privat. În acest fel, a determinat prejudicierea bugetului local cu suma totală de 32.577.437 lei și concomitent, obținerea de către S.C. FC PETROLUL SA Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare, reprezentând: 17.842.137,70 lei – plăți efectuate exclusiv în baza contractului cu încălcarea dispozițiilor legale privind finanțele publice, 12.955.859,28 lei – chirie datorată de S.C. PETROLUL S.A. pentru Stadionul Ilie Oană pus la dispoziție în baza contractului – cu încălcarea prevederilor legale privind administrația publică locală, 121.234,19 lei – contravaloare utilități datorate de societate și achitate din bugetul local, 1.658.205,90 lei – debite stabilite prin acte de control ale Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova ca fiind datorate de societate și care în evidența contabilă a unității administrativ teritoriale apar ca achitate prin transferarea sumei respective între conturi ale bugetului local și nu prin plăți efectuate de societate”.

În acest dosar, Andrei Volosevici încă nu a fost trimis în judecată. Fostul primar se consideră nevinovat și spune că o va dovedi în instanță.

Despre Autor

Ziarul online Max-Media.ro a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *