Curtea Constitutionala a luat o decizie care afecteaza modul cum se prelungeste masura controlului judiciar

Publicata la 5 Oct 2016 - 2:52pm de Max-Media.ro

curtea constitutionalaCCR ia o decizie care afectează activitatea DNA şi a altor parchete. Judecătorii constituţional au decis că procurorii nu pot prelungi măsura controlului judiciar automat, ci doar dacă îl reaudiază pe incupat, pentru a-i da posibilitatea să se apere.

Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.215¹ alin.(2) și (5) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

„(2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile.ʺ

ʺ (5) Împotriva ordonanţei procurorului prin care, în condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, dispoziţiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător.”

În urma deliberării :

  1. Cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2151 alin.(2) din Codul de procedură penală şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art.212 alin.(1) şi alin.(3) teza întâi din Codul de procedură penală
  2. Cu unanimitate de voturi, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2151 alin.(5) din Codul de procedură penală şi a constatat că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate

sursa: stiripesurse.ro

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: