DNA Ploiesti a trimis in judecata un fost director IT din ANAF

DNA-PloiestiProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatei MACOVEI ANCUȚA ANDA, la data faptei director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, în prezent director suspendat al aceleiași structuri din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În anul 2010, în calitate de director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, inculpata Macovei Ancuța Anda a pretins, pentru sine și pentru o altă persoană din conducerea instituției, de la reprezentanții a două societăți comerciale, un procentaj de 25% din valoarea unor contracte de mentenanță software pentru ca, în schimb, să organizeze procedura de licitație astfel încât să fie câștigată de o asociere din care făceau parte și cele două firme, să asigure buna derulare a contractelor și efectuarea plăților aferente.

Din suma cerută, inculpata Macovei Ancuța Anda a primit, în perioada 2010 – 2014, pentru sine și pentru cealaltă persoană, suma totală de 1.054.721 euro (care include și contravaloarea unei deplasări în SUA și alte bunuri materiale de valoare). În același context, inculpata a mai primit alte 14 bunuri materiale evaluate la 4.300 euro și 22.502 lei.

În cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile deținute de inculpata Macovei Ancuța Anda, respectiv, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deschise pe numele aceleiași inculpate, până la concurenţa sumelor de 1.054.721 euro, respectiv 4.300 euro și 22.502 lei ce reprezintă contravaloarea bunurilor materiale primite în contextul de mai sus.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Despre Autor

Ziarul online Max-Media.ro a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *