Dupa multi ani, un deputat prahovean isi publica raportul de activitate pe o luna

Roberta Anastase parlament„Raport activitate luna septembrie

Demersurile doamnei deputat Roberta Anastase privind sensibilizarea decidenților pentru a lua măsuri concrete de combatere a poluării orașului Ploiești și a zonelor limitrofe au continuat și în luna septembrie.

Astfel, la data de 28 septembrie, doamna deputat  Anastase a susținut o conferință de presă prin intermediul căreia le-a prezentat jurnaliștilor răspunsurile primite la întrebările şi interpelările adresate Viceprim – ministrului Grațiela Gavrilescu, Ministru al Mediului.

Doamna deputat a mai subliniat inconsecvența și lipsa de acțiune a guvernului Tudose și a ministrului Grațiela Gavrilescu în ceea ce privește măsurile concrete vizând diminuarea/stoparea poluării, care a devenit principala și cea mai acută problemă a ploieștenilor și prahovenilor.

Totodată, prin intermediul unei întrebări parlamentare, doamna Anastase i-a solicitat Prim – ministrului Tudose un răspuns ferm în ceea ce privește demiterea din funcția de ministru al Mediului a doamnei Gavrilescu. Doamna deputat a subliniat faptul că ministrul nu respectă  prevederile Programului de guvernare deoarece nu a alocat fonduri Programului privind reducerea Impactului asupra atmosferei inclusiv monitorizarea calității aerului în Ploiești.

Prin intermediul unei interpelări, doamna deputat Anastase a solicitat Ministrului Justiţiei elaborarea unui punct de vedere cu privire la unul din cazurile sesizate la cabinetul parlamentar.

În plan legislativ, activitatea parlamentară s-a materializat și prin activitățile desfășurate în cadrul ședințelor plenare și a Comisiilor de specialitate.

În cadrul întrevederii Comisiilor reunite pentru afaceri europene cu Vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru Uniunea Energiei, doamna deputat Anastase a abordat problematica viitorului Uniunii Energetice și rolul determinant pe care România îl poate avea în conturarea viitoarei arhitecturi energetice europene.

Tot în luna septembrie au avut loc şi primele reuniuni ale Comisiilor de specialitate ale Partidului Naţional Liberal după Congresul ce a avut loc în data de 17 iunie.a.c.

Adoptarea Legii educației din Ucraina a fost una din principalele teme abordate în cadrul reuniunii Comisiei pentru politică externă. Intervenția doamnei deputat Anastase a vizat modul în care această temă trebuie abordată de parlamentarii Partidului Național Liberal.

Dificultăţile întâlnite în accesarea fondurilor europene a fost tema centrală a intervenţiei doamnei deputat Anastase cu prilejul reuniunii Comisiei pentru fonduri europene şi dezvoltare regională. Totodată, doamna deputat a folosit acest prilej pentru a reaminti membrilor Comisiei că,  România va avea de trecut, în 2019, cel mai important examen ca stat membru UE: exercitarea cu succes a Președinției rotative a Consiliului UE.

Departament Comunicare Birou Parlamentar

Roberta Alma Anastase”

Despre Autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *