E prapad pe Valea Prahovei, din cauza viscolului! Soferii sunt avertizati sa se pregateasca de ce-i mai rau (VIDEO)

ninsoare DN1 Busteni 1 copy

Șoferii care tranzitează Valea Prahovei, vineri după-amiaza, au avut parte de condiții de coșmar în trafic. Ninge destul de puternic, iar viscolul scade vizibilitatea la 50 – 100 de metri.

ninsoare DN1 Busteni 2 copyDN1 arată precum vedeți în fotografii, așa că CNADNR pare să fie luată prin surprindere sau, poate, așteaptă domolirea viscolului pentru a trimite utilajele de deszăpezire. 

Cert este că se circulă foarte greu pe DN1, ca să nu mai vorbim de drumurile adiacente.

De altfel, pe Drumul spre Cota 1400, la Sinaia, o mașină a derapat și a căzut în prăpastie. Cei trei ocupanți au fost răniți ușor, putând să iasă fără ajutor din autoturism.

Șoferii trebuie să-și echipeze mașinile ca de iarnă, inclusiv cu lanțuri.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza numărului mare de autovehicule şi a condiţiilor meteo nefavorabile(zăpadă viscolită), circulația rutieră pe sensul de urcare (către Brașov) al DN1 Ploiești – Brașov se desfășoară îngreunat. În zona localităților prahovene Comarnic și Bușteni se circulă în coloană. Conducătorii auto sunt sfătuiți să nu se deplaseze pe această arteră rutieră dacă nu au autovehiculele echipate corespunzător, să ruleze cu viteză redusă, adaptată la condițiile de drum și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.

FOTO și VIDEO: Ondin Adrian și Robert Cătălin

Despre Autor

Ziarul online Max-Media.ro a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *