Firma liderului UNPR Prahova are de recuperat 1 milion de euro de la Parcul Industrial Brazi

Publicata la 19 Iun 2014 - 3:54pm de Max-Media.ro

Prin decizia de ieri, în dosarul nr. 8674/105/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de Parcul Industrial Brazi împotriva sentinței date de Curtea de Apel Pitești.

Practic, asta înseamnă că societatea cu capital de stat are de achitat daune în valoare de aproximativ 1 milion de euro către SC Dalex Montaj SRL, reprezentată de lichidator judiciar Andrei Ioan IPURL.

„Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC BRAZI INDUSTRIAL PARC SA împotriva deciziei nr.37/A-C din 6 noiembrie 2013 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal. Respinge cererea de interventie formulata de Consiliul Judetean Prahova în interesul recurentei pârâte SC BRAZI INDUSTRIAL PARC SA. Irevocabila”, se arată în încheierea de ședință a Î.C.C.J.

Astfel, firma președintelui UNPR Prahova, Daniel Niculae, are de recuperat de la parcul industrial, deținut 100% de Consiliul Județean Prahova, o sumă de aproape 1 milion de euro.

Cum activele societății sunt foarte mici, iar rezultatele financiare nu pot acoperi plata, SC Brazi Industrial Parc SA ar putea intra în insolvență.

Culmea este că și Sc Dalex Montaj SRL se află tot în insolvență.

DETALIILE AFACERII CITEȘTE AICI:

Parcul Industrial Brazi, la un pas de dezastru, dupa un proces cu firma presedintelui UNPR Prahova

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

1 Comentariu

Comentează știrea: