Fondatorul partidului a parasit USR, suparat ca s-a votat impotriva revizuirii notiunii de familie

Publicata la 1 Iun 2017 - 4:04pm de Max-Media.ro

Nicusor Dan demisie USRPreşedintele USR Nicuşor Dan a anunţat, miercuri seară, după şedinţa Biroului Naţional, că demisionează din funcţie, după ce conducerea partidului a decis prin vot să se poziţioneze împotriva revizuirii Constituţiei pentru redefiniriea familiei. După vot, Nicuşor Dan a părăsit şedinţa, spunând că demisionează.

Joi, la Parlament, acesta a confirmat că a demisionat din funcția de președinte al USR, dar și din calitatea de membru de partid, având în vedere, printre altele, decizia Biroului Național al formațiunii, care s-a pronunțat împotriva redefinirii noțiunii de familie, în Constituție.

„Sunt trei motive importante pentru care o fac. Unul dintre ele — opinia mea fermă că lucrul cel mai rău care se poate întâmpla în România acum este ca dezbaterea principală să nu fie pe cine fură, cine nu fură, ci pe cine apără tradițiile și pe cine nu le apără. Și în felul ăsta o să ajungem că 20 de ani oamenii care fură o să fure în continuare, spunând că apără tradițiile și ăsta este un pericol uriaș pentru România. Al doilea motiv este că simt o datorie pentru oamenii care ne-au votat. Tema aceasta a familiei este o temă foarte importantă pentru fiecare dintre ei, este o temă intimă, care ține de identitate, de sentimentul religios. Chiar dacă ea este importantă pentru ei ca persoane, chiar dacă nu este importantă pentru societate acum și pentru că USR a fost votat și de oameni care sprijină acest referendum (…) și de oameni care nu-l sprijină, e, din nou, convingerea mea fermă că USR-ul trebuie să se adreseze și unora și altora”, a declarat Nicușor Dan, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, al treilea motiv al demisiei sale ține de onoare.

„În etapele de formare a acestui partid — fie că a fost USB, la început, fie că a fost USR—, mai apoi, în zecile în întâlniri pe care le-am avut cu oameni pe care încercam să-i conving să vină către această construcție le-am promis și a fost o promisiune a mea, personală, că în partidul ăsta este loc pentru toată lumea. Este loc și pentru progresiști, este loc și pentru conservatori și că n-o să existe o decizie a partidului care să fie în contradicție cu sentimentele lor intime, importante, identitare. (…) Această decizie vine să spună, în opinia mea, că unii dintre colegii noștri sunt colegi de mâna a doua, adică convingerile lor intime, într-o chestiune importantă pentru ei, intră în contradicție cu direcția în care partidul vrea să meargă. Și pentru asta eu îmi asum că am făcut o promisiune de care nu m-am putut ține, e o chestiune de onoare și asta antrenează demisia mea, astăzi, din USR”, a explicat Nicușor Dan.

 
Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: