Greva de la CFR a blocat trenurile in Prahova. Mai multe garnituri au ramas oprite in gari

trenuriCinci trenuri sunt oprite, miercuri dimineaţă, în staţii de pe raza judeţului Prahova din cauza grevei spontane a angajaţilor feroviari, fiind vorba despre garnituri Regio şi Interregio. Potrivit reprezentanţilor CFR, două trenuri staţionează la Inoteşti şi câte unul la Cricov, Mizil şi Ploieşti Sud.

O parte dintre angajaţii feroviari au declanşat un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite pe şapte regionale, mai puţin Constanţa, a informat CFR SA.

Potrivit unui comunicat al companiei, protestul are loc în contextul în care administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Muncă 2017 – 2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunţat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creştere a fondului de salarii cu 22,5%, majorare care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor.

La nivel național a fost afectată circulația a 140 de trenuri.

În Gara de Nord, la ora 11:00, trenurile înregistrau întârzieri de peste 180 de minute la sosiri (IR 1554 de la Ploiești Sud).

Despre Autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *