Inca un partid de extrema dreapta militeaza pentru iesirea unei tari din Uniunea Europeana

Publicata la 24 Noi 2016 - 12:50pm de Max-Media.ro

Norbert_HoferCandidatul de extremă dreaptă la preşedinţia Austriei, Norbert Hofer, a anunţat că va milita pentru organizarea unui referendum privind rămânerea ţării sale în Uniunea Europeană, dacă va câştiga alegerile.

”Un bloc comunitar de 28 de state este important pentru Austria, dar eu îmi doresc o Uniune Europeană mai bună”, a declarat Hofer, citat de BBC.

Alegerile prezidenţiale din Austria vor avea loc pe 4 decembrie, iar cei doi candidaţi, Norbert Hofer (45 de ani, din partea partidului de extremă dreaptă Freedom Party) şi Alexander van der Bellen (72 de ani, independent) sunt prea apropiaţi în sondaje, pentru a se putea face predicţii.

Van der Bellen a câştigat alegerile desfăşurate în luna mai, însă acestea au fost anulate din cauza unor suspiciuni de fraudă.

BBC scrie că rolul preşedintelui austriac este în mare parte ceremonial, însă acesta are puterea să dizolve Camera inferioară a Parlamentului şi să determine organizarea de alegeri anticipate.

Deşi insistă că un vot dat lui nu ar echivala cu un vot dat ”Oexitului”, adică ieşirii Austriei din Uniunea Europeană, Norbert Hofer este de părere că ”islamul nu face parte din valorile” Austriei.

De altfel, Hofer, de profesie inginer aeronaut, consideră că deschiderea uşilor pentru imigranţi este o greşeală a Uniunii Europene şi implică costuri majore pentru Austria şi UE.

Totodată, Hofer susţine că, dacă după Brexit Parlamentele naţionale îşi vor pierde puterea, iar Uniunea Europeană va deveni ”centralizată” şi se va guverna ca un singur stat, atunci organizarea unui referendum în Austria privind apartenenţa la UE este obligatoriu. 

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: