UPDATE: Inca un primar din Prahova da cu subsemnatul pe la DNA Ploiesti. A venit randul lui Horia Tiseanu, edil sef in Campina

Publicata la 27 Sep 2016 - 11:02am de Max-Media.ro

Horia Tiseanu la DNADe la ora 11:00, la DNA Ploiești a intrat la audieri primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu (foto, stânga). Conform unor surse judiciare, citate de max-media.ro, acesta va fi cercetat penal pentru fapte de corupție.

Se pare că una dintre acuzațiile care îi sunt aduse edilului-șef din Câmpina va fi cea de abuz în serviciu.

Aceleași surse susțin că în dosar apare și numele fostei șefe a Poliției Locale Câmpina, Carmen Gheorghe, care îndeplinește în prezent acceași funcție, dar la Poliția Locală Ploiești.

Carmen Gheorghe la DNA

UPDATE:

Așa cum am anunțat, la DNA Ploiești a ajuns și Carmen Gheorghe (vezi foto), dar și directorul economic al Primăriei Câmpina, Gheorghe Ecaterinescu. Se pare că toți au calitatea de suspecți.

Horia Tiseanu este urmărit penal și a primit măsura controlul judiciar, cu interdicția de a-și exercita funcția, pe o perioadă de 60 de zile. Se pare că este acuzat de abuz în serviciu și luare de mită.

Conform unor surse, dosarul are legătură cu ce a constatat Curtea de Conturi, în urma controlului:

În anul 2014 U.A.T.M. Câmpina a achiziţionat un autoturism Opel Insignia în valoare totală de 131.600,66 lei (29.654 euro – la cursul euro din data de 22.07.2014 de 4,4408 lei), depăşind astfel plafonul de 18.000 euro impus de O.G. nr.80 din 30 august 2001, referitoare la preţul maxim pe care o instituţie publică poate să-l plătească pentru achiziţia unui autoturism.

Autoturismul a fost achiziţionat cu factura nr.318/22.07.2014, în valoare de 79.802,20 lei (17.990 euro), în timp ce dotările opţionale ale acestuia în sumă de 51.798,46 lei, echivalentul a 11.664 euro au fost plătite de la capitolul 61.02. – Ordine publică şi siguranţă naţională, art.20.01.30 – Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare, fără a avea aprobate prevederi bugetare. Deşi autoturismul a fost achiziţionat de la capitolul 61.02.- Ordine publică şi siguranţa naţională, Poliţia Locală nu a beneficiat de acest autoturism, desfăşurându-şi activitatea după data transferului acestuia la Primăria Câmpina cu un alt autoturism primit în schimbul Opelului Insignia, respectiv un autoturism Volkswagen Jetta.

În aceste condiţii, pentru autoturismul Opel Insignia nu poate fi reţinută excepţia prevăzută la art. 5, alin.(9) din O.G. nr.80 din 30 august 2001, referitoare la faptul ca instituţiile din domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale pot achiziţiona autoturisme al căror preţ poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 18.000 euro, deoarece Poliţia Locală nu a utilizat acest autoturism de la data achiziţiei şi până la data transferului, nefiind astfel respectată nici destinaţia cheltuielilor generate de achiziţia acestuia.

Concluzionând, autoturismul a fost achiziţionat de la capitolul 61.02 – Ordine publică şi siguranţa naţională, prin fragmentarea achiziţiei, respectiv 79.802,20 lei (cu dotările şi opţiunile iniţiale) de la articolulul 71.01.02 “Maşini şi mijloace de transport” conform listei de investiţii şi nelegal de la articolul 20.01.30 “Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare”, fără prevederi bugetare, pentru opţiunile suplimentare nejustificate pentru activitatea de ordine publică, iar destinaţia pentru care a fost achiziţionat a fost schimbată prin utilizarea autoturismului în alt scop decât cel aprobat de Consiliul Local, astfel fiind creat un prejudiciu cert de 51.798,46 lei.

Pentru imobilizarea sumei de 51.798,46 lei, de la data plă?ii şi până la data de 30.06.2015 s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 11.396 lei, conform art. 73^1 din Legea nr.500/2002, privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art.124^1, alin.(1) şi (2) din O.G.nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (51.798,46 lei x 2%/lună x 11 luni).

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: