Inspectia Judiciara a publicat raportul DNA in cazul procurorului Mircea Negulescu, suspendat din functie

Publicata la 15 Sep 2017 - 12:59pm de Max-Media.ro

Mircea NegulescuInspecția Judiciară a publicat, vineri, raportul de control privind măsurile întreprinse la Serviciul Teritorial Ploiești al DNA în vederea preîntâmpinării evoluției cazului referitor la procurorul Mircea Negulescu, raport aprobat prin hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în urmă cu o zi.

Potrivit unei precizări postate pe pagina de facebook a Inspecției Judiciare, controlul a fost dispus la 28 februarie 2017 și a avut ca obiective verificarea existenței la nivelul serviciului a unor date și informații cu privire la eventuale disfuncționalități privind activitatea procurorului Mircea Negulescu, determinarea modului în care a fost asigurată monitorizarea articolelor din presa locală privind activitatea profesională și conduita procurorului în cauză și înștiințarea Biroului de informare și relații publice al DNA cu privire la rezultatul monitorizării, identificarea eventualelor probleme semnalate în activitatea de primire în audiență a cetățenilor și de rezolvare a sesizărilor cu privire la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către Mircea Negulescu, determinarea modului în care au fost realizate îndrumarea și controlul activității desfășurate de magistrat și identificarea măsurilor întreprinse de conducerea serviciului pentru preîntâmpinarea evoluției cazului.

„În paralel, Inspecția Judiciară a declanșat mai multe proceduri disciplinare care au vizat activitatea sau conduita procurorului Mircea Negulescu. Prin urmare, prezentul raport cuprinde o analiză a măsurilor dispuse de conducerea DNA—ST Ploiești în vederea preîntâmpinării evoluției cazului referitor la procurorul Mircea Negulescu și nu o analiză a activității sau conduitei acestuia”, se arată în postare.

Potrivit concluziilor raportului întocmit de Inspecția Judiciară, Mircea Negulescu și-a desfășurat activitatea în cadrul Serviciului Teritorial Ploiești al DNA în perioada 10 august 2015 — 16 februarie 2017, interval de timp în care conducerea structurii de parchet nu a identificat „date și informații cu trimitere la eventuale disfuncționalități privind exercițiul atribuțiilor de serviciu și standardele de conduită specifice profesie de magistrat”.

„La nivelul acestei structuri nu au fost identificate sesizări împotriva procurorului (…), fiind precizate, ca excepție, cereri și excepții formulate/ridicate de către unii inculpați, în cursul urmăririi penale, în unele dosare instrumentate de către acesta împreună cu alți procurori. Este de subliniat faptul că în toate dosarele complexe și importante, procurorul în discuție, de fiecare dată, a fost delegat să efectueze urmărirea penală împreună cu un alt procuror, de altfel, această manieră de lucru a fost constatată ca fiind specifică acestei structuri de parchet, legalitatea administrării probelor fiind analizată ierarhic și de către judecătorul de cameră preliminară, rezultând că nu au existat soluții definitive de restituire sau de anulare a probelor până la momentul prezentului control”, se precizează în documentul citat.

Inspectorii judiciari au mai constatat că, în urma unor informații mediatizate între 14 și 16 februarie 2017, au fost analizate două dosare instrumentate anterior de Mircea Negulescu la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în legătură cu care a acordat audiențe după mutarea la DNA.

„Decursul procedurii de acordare a audienței (…) a fost adus la cunoștința conducerii și, pe motivul constatării unui deficit de comunicare, a fost invocat de către magistratul procuror în discuție faptul că dialogul a degenerat în amenințări la adresa sa. În atare împrejurări, conducătorul structurii zonale de parchet, respectiv domnul procuror șef serviciu (…), a solicitat acestuia, în mod expres, stoparea oricăror legături care denotă neconformitate și creează posibile ipostaze de vulnerabilizare privind unitatea de parchet în discuție. După apariția în mass-media a subiectului în analiză, procurorul șef (…) a solicitat procurorului (…) să formuleze o cerere de încetare a activității în cadrul acestei structuri, fiind vizată, în acest sens, nepericlitarea imaginii instituției, context ce s-a și realizat, în condițiile în care persoana în cauză și-a încetat activitatea la data de 16.02.2017”, se mai menționează în concluziile raportului.

Pe de altă parte, conducerea Serviciului Teritorial Ploiești al DNA, pe motiv că Inspecția Judiciară s-a sesizat de îndată și a demarat verificări cu privire la împrejurările relatate în presă, a opinat că acest context nu a făcut necesară luarea unor măsuri la nivel local.

În urma situației constatate cu ocazia controlului tematic, Inspecția Judiciară a concluzionat că nu are propuneri de formulat, având în vedere că la Serviciul Teritorial Ploiești al DNA „nu au fost identificate disfuncții, privind exercițiul atribuțiilor profesionale în cauze penale sau manifestări ale procurorului (…), care să aducă atingere standardelor de conduită impuse magistraților, în timp ce acesta a activat în cadrul acestei structuri de parchet”.

Sursa: AGERPRES

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: