Investigatie finalizata de Consiliul Concurentei, dupa un dosar initiat de catre DNA Ploiesti

DNA-PloiestiUrmare a unui denunț depus de fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, DNA Ploiești a inițiat o anchetă la Consiliul Concurenței, pentru a verifica modul cum această instituție face verificări legate de o licitație derulată în 2008, organizată de APIA, și în care sunt implicate firme din grupul controlat de Sebastian Ghiță, respectiv Siveco și Teamnet. Instituția menționată s-a grăbit, ulterior, să finalizeze o investigație proprie. Informația a fost dată, în exclusivitate, de Mediafax.

„Consiliul Concurenţei a finalizat investigaţia privind o posibilă înţelegere între patru companii de a participa cu oferte trucate la o licitaţiie organizată de A.P.I.A. (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) şi a trimis companiilor raportul de investigaţie la începutul lunii mai, în perioada următoare fiind programate audierile părţilor implicate. După aceea, conform procedurii, Autoritatea de Concurenţă va decide dacă companiile au încălcat legea şi dacă vor fi sancţionate. Companiile implicate sunt: Intrarom, Siveco, Teamnet, IBM”, se arată în răspunsul Autorităţii de Concurenţă, pentru MEDIAFAX.

Consiliul Concurenței precizează şi că investigaţia are în vedere o posibilă participare cu oferte trucate la licitaţia organizată de APIA în 2008 pentru extinderea sistemului informatic, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de 12 milioane euro, fără T.V.A.

Pe 16 mai, procurorii DNA au făcut percheziţii la Consiliul Concurenţei, în dosar fiind începută urmărirea penală faţă de fapte de corupţie. Suspiciunea este legată tocmai de modul în care această instituție face verificările în legătură cu licitaţia din 2008.

Despre Autor

Ziarul online Max-Media.ro a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *