La cateva minute dupa ce a depus juramantul, primarul Ploiestiului i-a cerut demisia unui director

Adrian Dobre primar PloiestiImediat după ședința de constituire a noului Consiliu Local Ploiești și de depunere a jurământului, noul primar al municipiului, Adrian Dobre, a mers pe teren, în zona Halelor Centrale și, pe motiv că a găsit condiții inumane pentru comercianți, a solicitat demisia directorului SC Hale și Piețe SA, Emanuel Ilie.

Noul edil-șef a făcut această mărturisire la WYL TV, în emisiunea Linia Directă.

„Nu cred că s-a dovedit un bun manager și din acest motiv i-am solicitat demisia. Am fost la el, la birou, și i-am dat chiar un pix și o hârtie pe care să le folosească în acest sens. A refuzat.”, a declarat Adrian Dobre.

Acesta a mai spus că nu are o părere bună nici despre directorii de la SGU Ploiești, de la Direcția de Urbanism și de la Poliția Locală. De asemenea, a precizat că va controla cheltuielile derulate în ultima perioadă de Clubul Sportiv Municipal.

Adrian Dobre a mai precizat că i-ar „surâde” ideea să-l revadă în cadrul administrației locale pe Dan Ioniță, fostul director al ADPP, poate cel mai apropiat colaborator al lui Andrei Volosevici. 

În aceeași emisiune de la WYL TV, noul primar al Ploieștiului a făcut o promisiune importantă: „Nu voi mai accepta contracte confidențiale încheiate de Primăria Ploiești, deoarece vreau transparență privind cheltuirea banului public. Toate contractele vor putea fi văzute.”

Despre Autor

Ziarul online Max-Media.ro a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *