Magazinul Gucci din Milano va avea un geam de prezentare fabricat in Prahova, la Valenii de Munte

Publicata la 16 Apr 2016 - 1:20am de Max-Media.ro

geam Pietta Glass pentru magazinul GucciCea mai modernă fabrică de sticlă din Prahova se mândrește cu ultima sa creație: un geam uriaș, care va fi viitoarea fațadă a magazinului Gucci din Milano.

Pietta Glass Working este o investiție italiană, care a apărut din anul 2000. În prezent, fabrica deține mai multe hale de producție la Vălenii de Munte, în interiorul parcului industrial.

Alessandro Pietta

Coordonată de Alessandro Pietta (40 de ani, foto), afacerea s-a extins an de an, ajungând să ofere aproape 600 locuri de muncă pentru oamenii din zonă. De altfel, acesta a recunoscut că muncitorii români pot da clasă unor vest-europeni cu pretenții nejustificate.

Fabrica produce o gamă largă de produse din sticlă, cum ar fi fațade, uși, pereți despărțitori, scări, balustrade, cabine de duș, geamuri pentru aragaz, rafturi pentru frigidere și vitrine frigorifice verticale.

Vineri seară, la Vălenii de Munte, impresionați de munca depusă de conaționalul lor, s-au prezentat trei parlamentari – membri ai Mișcării Asociația Italiană din Diaspora (MAIE).  Este vorba despre președintele Ricardo Merlo, vicepreședintele Luigi Ferreti și coordonatorul MAIE Europa – Anna Mastrogiacomo.

De altfel, Alessandro Pietta este coordonatorul MAIE pe Prahova și unul dintre reprezentanții săi de marcă.

De asemenea, a onorat cu prezența sa și președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu.

Fabrica din Vălenii de Munte exportă peste tot în Europa, întreaga producție plecând spre Italia, Anglia, Germania, Franța etc.

(P)

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

4 Comments

Comentează știrea: