Nicio firma nu vrea sa deszapezeasca sud-estul judetului Prahova

Publicata la 14 Oct 2015 - 6:21pm de Max-Media.ro

O întreagă zonă din Prahova, de la DN1 B – orașul Mizil și până la comuna Sălciile, granița cu județul Ialomița, riscă să rămână sub omăt la iarnă. Consiliul Județean a organizat licitație pentru a asigura deszăpezirea sectorului, dar nu a primit nici măcar o ofertă.

„Anul acesta, când am scris caietul de sarcini pentru licitație, ne-am inspirat după contractele CNADR și am pus penalități, unele de ordinul zecilor de mii de lei, ca să ne asigurăm că societatea care va câștiga contractul privind deszăpezirea își va face treaba, ținând cont că în trecut am avut mari probleme în acea zonă. Din păcate, nu a venit nimeni. La acest moment, așadar, nu știm cine va îndepărta zăpada de pe drumurile naționale și județene din  zona de sud-est a județului.”, a declarat pentru max-media.ro președintele CJ Prahova, Bogdan Toader.

Respectivul sector a fost, aproape în fiecare an, calamitat după ce ninsorile și mai ales viscolul și-au făcut de cap, asta deși exista o firmă obligată să curețe carosabilul.

În consecință, deși existau contracte în vigoare, autoritățile au fost obligate să apeleze mai mereu la armată și la alte forțe suplimentare, pentru a debloca drumurile.

Dacă licitația nu va atrage niciun doritor, locuitorii din zonă vor fi lăsați la voia naturii. Sau poate se va găsi totuși o soluție…

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

1 Comentariu

Comentează știrea: