O afacere din Prahova, care apartinea unui investitor italian, a ajuns in portofoliul Saint Gobain

Publicata la 6 Dec 2016 - 12:05pm de Max-Media.ro

Pietta Glass 1Compania franceză Saint-Gobain a cumpărat, ieri, Pietta Glass Working, o afacere deținută de familia lui Alessandro Pietta, un investitor italian stabilit de aproape 20 de ani în Prahova, la Vălenii de Munte.

Vânzarea a fost finalizată pe data de 5 decembrie 2016. Valoarea acestei tranzacții nu a fost dezvăluită.

Pietta Glass Working deţine trei zone de producţie, cu o suprafaţă totală de 45.000 mp, în orașul Vălenii de Munte și în orașul Băicoi. 

Alessandro PiettaAlessandro Pietta, administratorul fabricii, a pus pe picioare afacerea alături de familia sa și a reușit să o extindă treptat, furnizând diferite tipuri de geamuri pe piețele din Italia, Anglia, Germania etc. El este căsătorit cu o româncă și au împreună două fetițe.

“Această tranzacţie, în care UniCredit a asistat vânzătorul, este una de referinţă pentru sectorul industrial din România şi reconfirmă interesul sporit al investitorilor pentru piaţa locală, atraşi de contextul macroeconomic favorabil de care beneficiază România în regiune. Prezenţa solidă a Grupului UniCredit atât pe piaţa finanţărilor corporative, cât şi pe piaţa europeană de investment banking, ne permite să le oferim clienţilor noştri corporativi un spectru larg de servicii specifice, îmbinand know-how-ul local cu expertiza tehnică şi de industrie a grupului”, a declarat Alin Pop, şeful Departamentului de Investment Banking şi Corporate Finance în cadrul UniCredit Bank.

Compania preluată recent de Saint-Gobain a înregistrat vânzări de 20 de milioane de euro în 2015 și un profit net de circa 3 milioane de euro.

CITEȘTE ȘI: Magazinul Gucci din Milano va avea un geam de prezentare fabricat in Prahova, la Valenii de Munte

Pietta Glass 2

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: