Obligatii fiscale cu termen de scadenta pe 25 noiembrie

Publicata la 23 Noi 2015 - 1:09pm de Max-Media.ro

DGFP-Prahova-sediuPână miercuri, contribuabilii trebuie să depună la ANAF o serie de formulare, 25 noiembrie fiind termenul-limită pentru transmiterea acestora, scrie Avocatnet.ro.

Trebuie transmise următoarele documente:

Notificarea pentru încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, Formular 097. Se depune de către persoanele impozabile care depăşesc plafonul de 2.250.000 de lei, de către persoanele impozabile care renunţă la aplicarea sistemului TVA la încasare, conform OPANAF nr. 3884/2013.

Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, Formularul 100, format electronic. Se depune lunar de către contribuabilii prevăzuţi în OPANAF nr. 3136/2013, anexa 2, cap. I, subcap. 1, par. 1.1 şi trimestrial de către contribuabilii prevăzuţi în OPANAF nr. 3136/2013, anexa 2, cap. I, subcap. 1, par. 1.2. De asemenea, se depune la alte termene de către contribuabilii prevăzuţi in OPANAF nr. 3136/2013, anexa 2, cap. I, subcap. 1, par. 1.4.

Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, Formularul 112. Aceasta se depune pentru luna precedentă, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori, precum şi entităţile asimilate angajatorului, care au calitatea de plătitori de venituri din activităţi dependente, precum şi de instituţiile publice care calculează, reţin, plătesc şi suportă contribuţii sociale obligatorii în numele asiguratului. Pentru trimestrul precedent, declaraţia trebuie depusă de către contribuabilii prevăzuţi la art. 58 alin. (2) din Codul fiscal.

Declaraţia privind veniturile sub forma de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfaşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România pentru luna precedenta, Formularul 224. Se depune de către persoanele fizice care obţin salarii din străinătate pentru activităţi în România şi persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România.

Decontul de taxă pe valoarea adăugată, Formularul 300, format electronic. Se depune lunar, trimestrial, semestrial sau anual de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de TVA conform art. 153 Codul fiscal.

Decontul special de taxă pe valoarea adăugată pentru luna precedenta, Formularul 301, format electronic. Se depune de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153^1 Cod Fiscal şi care au efectuat achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125^1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile. 

Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adaugată, Formularul 307. Se depune de către persoanele impozabile prevăzute la art. 134 alin. (5), art. 128 alin. (7), art. 152 alin. (7), art. 153 alin. (9) lit. a) – e) si g) din Codul fiscal.

Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) – e) din Codul fiscal, Formularul 311. Se depune de către persoanele impozabile al căror cod de TVA a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din Codul fiscal şi care efectuează în perioada în care nu au cod valid de TVA, livrări şi/sau achiziţii/prestări de bunuri/servicii care sunt obligate la plata TVA. 

Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare de bunuri pentru luna trecută, Formularul 390 VIES. Se depune de către contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal.

Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional aferente perioadei de raportare precedente (luna, trimestrul etc.; perioada de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art. 156^1 din Codul fiscal), Formularul 394. Se depune de către:

  • persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 153 din Codul Fiscal obligate la plata taxei, conform art. 150 alin. (1) si alin. (7) din Codul Fiscal, pentru operaţiuni impozabile în România, conform art. 126 alin. (1);
  • persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 153 din Codul Fiscal, care realizează în Romania, de la persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, achiziţii de bunuri sau servicii taxabile.

Atentie! Declaraţia 394 nu se depune pe zero.

Sursa: Avocatnet.ro

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: