PMP Prahova si-a prezentat candidatii din Ploiesti, Campina, Baicoi, Comarnic si Urlati (VIDEO)

Publicata la 3 Mar 2016 - 10:09pm de Max-Media.ro

PMP Prahova candidati 2016Președintele Mișcării Populare Prahova, Cătălina Bozianu, a declarat joi, într-o conferință de presă, că obiectivul principal al formațiunii este stabilirea unui parteneriat real cu cetățenii.

”Cu alte cuvinte, continuăm și dezvoltăm proiectul de țară al președintelui Traian Băsescu și al oamenilor care l-au sprijinit în cei zece ani de mandat –modernizarea României, stat de drept, o relație corectă între stat și cetățean”, a precizat președintele MP Prahova.

Cătălina Bozianu a arătat că în centrul proiectului Mișcării Populare se află nevoia de a încuraja segmentele active ale societății, în primul rând tinerii care vor să aibă succes în România.

”În timp ce alte partide, mai ales unele care se pretind de dreapta, promovează pomeni electorale, sau revoltătoare măriri de pensii ale parlamentarilor, Mișcarea Populară propune soluții concrete de stimulare a oamenilor activi din această țară”, a adăugat Cătălina Bozianu.

Președintele Mișcării Populare Prahova a explicat că formațiunea din care face parte își dorește să câștige prin fapte încrederea românilor și, implicit, a prahovenilor , dar și prin calitatea candidaților pe care îi propune.

În acest sens, Cătălina Bozianu a arătat că 80 la sută din oamenii propuși de Mișcarea Populară în Prahova nu au mai făcut politică, sunt oameni tineri, care au dat dovadă de competență și dedicare în profesia lor.

”Îmbinăm tinerețea cu experiența și mizăm pe oameni ai faptelor, nu pe demagogi buni de gură. Pentru noi, implicarea celor care s-au ținut departe de politică până acum nu este o vorbă goală, ci un fapt împlinit. Vorbe goale pe tema asta găsim la PSD și PNL”, a spus Cătălina Bozianu.

Aceasta a precizat că principalul proiect al formațiunii pentru judeșul Prahova este sprijinirea tuturor primăriilor din județ și a IMM-urilor în accesarea de fonduri europene prin Programul Operațional Regional.

”În acest sens, la nivelul organizației Prahova, formăm o echipă de experți care elaborează o strategie județeană prin care întreprinzătorii și administrația locală să fie încurajați și ajutați în accesarea acestor fonduri”, a explicat liderul MP.

Cătălina Bozianu – care a fost propusă chiar de Traian Băsescu pentru a se bate pentru Primăria Ploiești, ținând cont de experiența sa ca viceprimar al municipiului – i-a prezentat pe colegii săi, care vor candida pentru primăriile Câmpina, Băicoi, Comarnic, și Urlați.

Adrian-Ioan Pițigoi, candidatul Mișcării Populare pentru Primăria Câmpina, a declarat că își dorește un parteneriat cu cetățenii pentru dezvoltarea orașului.

”Eu nu le ofer câmpinenilor vorbe aruncate în vânt sau discuțiii pe genunchi, ca până acum, ci un parteneriat serios și onest. Oamenii își doresc respect, principii, normalitate și asta vreau și eu la Câmpina: normalitate”, a spus Adrian-Ioan Pițigoi.

Pe de altă parte, candidatul Mișcării Populare pentru Primăria Băicoi, Tiberius Iordache, a explicat că nu a făcut politică niciodată și că are două direcții mari de acțiune pentru oraș: dezvoltarea unor sectoare de mică industrie și dezvoltarea agriculturii, pentru creareea de locuri de muncă și reducerea numărului de asistați sociali, și crearea unei zone verzi în fiecare cartier din Băicoi, având în vedere faptul că peste 60% din populație are probleme de sănătate din cauza industriei petroliere din zonă.

La rândul său, candidatul MP pentru Primăria Comarnic, Marius Cristi Popa, a spus că nu a făcut niciodată politică înainte de a se alătura Mișcării Populare.

”Am intrat în politică pentru că sunt dezamăgit de ceea ce se întâmplă în orașul în care m-am născut și trăiesc de 40 de ani și îmi doresc să schimb ceva”, a spus Marius Cristi Popa.

Candidatul Mișcării Populare pentru Primăria Urlați, Costantin Sorin Mateescu, a declarat că nu a mai făcut niciodată politică și că își dorește modernizarea orașului prin absorbția fondurilor europene.

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: