Politia a retinut 2 dintre traficantii de droguri care au tras cu arma in Ploiesti

Publicata la 10 Iul 2014 - 2:59pm de Max-Media.ro

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Ploieşti au destructurat o grupare infracţională implicată în trafic de droguri de risc. Două persoane au fost reţinute, iar faţă de 12 consumatori a fost începută urmărirea penală.

Poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Ploieşti – Serviciul Antidrog şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti au desfăşurat cercetări, din luna martie a.c., privind activitatea infracţională a unei grupări implicate în trafic de droguri de risc, care acţiona cu preponderenţă în municipiul Ploieşti.

Din cercetări, a rezultat faptul că liderul grupării, din Ploieşti, în vârstă de 30 de ani, ar fi comercializat cannabis către mai mulţi consumatori din Ploieşti, în activitatea de distribuţie fiind sprijinit de un ploieştean în vârstă de 32 de ani.

La data de 8 iulie a.c., a avut loc un conflict între cei doi bărbaţi şi rudele unor consumatori de droguri, în zona de nord a municipiului Ploieşti, în care , bărbatul de 30 de ani a tras mai multe focuri de armă, cu un pistol deţinut ilegal, după care a fugit de la locul incidentului.

Poliţiştii din cadrul I.J.P. Prahova au demarat cercetările. Astfel, la data de 9 iulie a.c., liderul grupării a fost depistat de poliţişti şi condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti, pentru continuarea cercetărilor. De asemenea, alte 15 persoane au fost conduse la Parchet, pentru audieri.

În cauză, a fost dispusă reţinerea celor doi bărbaţi, pentru 24 de ore, urmând ca la data de 10 iulie a.c., aceştia să fie prezentaţi Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă. Faţă de 12 consumatori a fost începută urmărirea penală.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii B.C.C.O. Ploieşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri pentru consum, tentativă la omor calificat, deţinerea unei arme letale, fără drept şi uz de armă fără drept.

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: