Povesti din Romania: Cea mai tanara asistenta medicala din al II-lea razboi mondial traieste la Ploiesti

Lucia Cerghizan sora medicala in timpul celui de-al doilea razboi mondialLa onorabila vârstă de 90 de ani, Lucia Cerghizan își amintește de lucrurile petrecute în urmă cu mai bine de șapte decenii, ca și cum s-ar fi întâmplat ieri. În timpul celui de-al doilea război mondial, ea a fost decorată pentru eroism, deși avea doar 14 ani.

Lucia Cerghizan locuiește în Ploiești, dar s-a născut în 1926, în județul Buzău.

Provine dintr-o familie de țărani înstăriți, care a avut 10 copii. Din această cauză, imediat după război, Lucia nu a putut face o facultate de medicină, pentru că autoritățile comuniste au considerat-o „chiabură”.

Povestea ei ar fi trecut neobservată, probabil, dar istoria a consemnat-o drept una dintre cele mai tinere sore medicale care a participat pe front, în spitalele unde erau îngrijiți răniți.

La 13 ani și jumătate, sora sa mai mare a luat-o la Constanța, unde era studentă la medicină, și a introdus-o în lumea spitalelor de campanie.

Dna Cerghizan a prins atât perioada cât România a fost aliata Germaniei și a trecut cu armata Prutul, pentru eliberarea Basarabiei, cât și după, când rușii au invadat țara noastră, iar ulterior ne-au devenit „aliați”.

Cunoscută ca sora Lica, ea a stat în spitalele de pe front timp de trei ani, ajutând soldați răniți români, ruși, americani etc. Susține că a văzut lucruri care au marcat-o pe viață.

La 14 ani, deja primise prima decorație pentru fapte de eroism.

Lucia CerghizanLucia Cerghizan spune, însă, că nu se poate numi erou, pentru că nu a luptat cu arma în mână.

După război, comuniștii nu au lăsat-o să se facă medic, dar mai târziu a reușit să dea la o facultate economică.

S-a căsătorit, are o fată și un nepot.

Ultima decorație primită de la Președinția Română este „Virtutea Militară în grad de cavaler”.

Despre Autor

Ziarul online Max-Media.ro a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *