Prahova: Inainte de alegerile parlamentare, 4 primari PNL nu pot sa-si exercite functia din cauza dosarelor penale

primari liberali PrahovaTrei primari liberali din Prahova, care sunt acuzați de fapte penale, nu pot să-și exercite funcția, iar al patrulea este la un pas de acest lucru, într-o perioadă extrem de sensibilă, chiar înainte de alegerile parlamentare.

Primul care a intrat în vizorul procurorilor a fost Ciprian Stătescu, primarul din orașul Băicoi. Acesta a fost cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina și condamnat, definitiv, la 6 luni de închisoare cu suspendare, de Curtea de Apel Ploiești. Conform unei decizii a Curții Constituționale, Stătescu urmează să fie suspendat din funcție. Nu se știe exact cât de repede se va constata decizia instanței, dar în această situație el nu va mai putea să-și exercite funcția.

Al doilea pe listă, a fost Vlad Oprea, edilul din Sinaia. Acesta a fost acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Dosarul a fost trimis în judecată de către DNA Ploiești. Conform măsurii de control judiciar, încă valabilă, Vlad Oprea trebuie „să nu se apropie de inculpații, de martorii menționați în ordonanță, precum și de angajații unității administrativ-teritoriale Sinaia și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale”, dar și „să nu exercite funcția de primar, respectiv de secretar al orașului Sinaia, jud. Prahova, de care s-au folosit la săvârșirea faptei reținută în prezenta cauză, și să nu se deplaseze în sediile unității administrativ-teritoriale Sinaia”.

Al treilea primar liberal, luat la țintă de către DNA Ploiești, a fost cel din municipiul Câmpina, Horia Tiseanu. Acesta a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar și pentru luare de mită. Măsura controlului judiciar prevede ca Tiseanu să nu exercite funcția de primar al municipiului Câmpina”.

Ultimul pe listă, dar nu cel din urmă, Eugen David, primarul comunei Florești, este cercetat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în două dosare penale. În primul, este acuzat de 9 infracţiuni de conflict de interese, iar în cel de-al doilea de evaziune fiscală, spălarea banilor și abuz în serviciu. În urmă cu o lună, primarul David a primit – ca urmare a măsurii controlul judiciar – interdicția de a-și exercita funcția.

Aceste situații contrazic ceea ce PSD tot insinuează și anume că dosarele au un caracter politic. În fapt, procurorii – de la DNA sau de la alte parchete – nu prea sunt interesați de culoarea edililor, ci de faptele lor.

spalatorie mica

Despre Autor

Ziarul online Max-Media.ro a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *