Prahova: Incendiu la un depozit de pe domeniul sindicalistului Liviu Luca, de la Paulesti. Politia a deschis dosar penal

Publicata la 7 Sep 2016 - 8:24pm de Max-Media.ro

perchezitii proprietati Liviu Luca Paulesti si PloiestiUn incendiu a izbucnit, joi după-amiaza, la un depozit de materiale textile situat pe domeniul pe care omul de afaceri Liviu Luca îl deţine în comuna Păuleşti (foto).

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, incendiul a afectat un depozit de materiale textile și  s-a manifestat pe o suprafață de 70 de metri pătrați.

Conform unor surse, focul a fost provocat de un proiector care a generat căldură aprinzând materiale textile.

Putătorul de cuvânt al ISU Prahova a precizat că nicio persoană nu a fost rănită, pompierii stingând focul într-o oră, cu ajutorul a trei autospeciale.

Poliția a deschis dosar penal pentru distrugere din culpă.

CITEȘTE ȘI: Dupa ce a fost condamnat la 6 ani de inchisoare, Liviu Luca s-a predat la sediul IPJ Prahova

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

1 Comentariu

Comentează știrea: