Prahova: Un consilier local din orasul Breaza, arestat preventiv pentru sex cu minori

Publicata la 13 Aug 2017 - 3:01pm de Max-Media.ro

Cristian-Brotoiu-1Un  consilier local al PSD, din orașul Breaza,  a fost arestat preventiv. Acuzaţiile procurorilor la adresa acestuia sunt extrem de grave. Cristian Brotoiu a fost arestat preventiv pentru relații sexuale cu un minor, fiind cunoscut în comunitate pentru deviațiile sexuale, se arată în referatul de arestare întocmit de procurorilor. 

Din declarațiile martorilor, se pare că acesta avea un grup de copii și adolescenți de care se folosea.

Potrivit referatului de arestare, Brotoiu își ademenea victimele într-o clădire abandonată din halta Nistorești, situată la marginea DN1.

”Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului are în vedere că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea asupra persoanei vătămate minore profitând de vârsta şi vulnerabilitatea acesteia, în prezenţa unui alt minor, în sensul că a conceput un plan prin care a atras persoana vătămată într-un loc retras, respectiv clădirea dezafectată a haltei Nistoreşi, judeţul Prahova”, se arată în referatul de arestare preventivă. 

Judecătorii au decis că fostul consilier local trebuie arestat preventiv, pentru a nu avea posibilitatea de a recidiva.

După arestare, acesta a fost exclus din PSD.

Brotoiu îşi ademenea victimele în fosta haltă de la Nistoreşti, cu bani, iar o partidă de sex oral era răsplătită cu 50 de lei.

În urma excluderii din partid, Brotoiu şi-a pierdut şi funcţia de consilier local al oraşului Breaza.

 
Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: