Primarul din Baicoi risca sa isi piarda mandatul pentru ca a fost condamnat la inchisoare cu suspendare

Publicata la 28 Ian 2016 - 5:07pm de Max-Media.ro

Ciprian Statescu (2)Primarul orașului Băicoi are mari probleme din cauza unei decizii luate de Judecătoria Câmpina, chiar astăzi. Ciprian Stătescu își poate pierde mandatul și chiar riscă să nu mai candideze, deoarece a primit o sentință de condamnare la închisoare cu suspendare, într-un dosar vechi, în care era acuzat de conflict de interese.

Statutul aleșilor locali spune că primarii condamnați definitiv la o pedeapsă privativă de libertate își pierd mandatul, dar nu precizează cu exactitate ce se întâmplă în cazul suspendării condiționate a pedepsei.

În iunie 2015, însă, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis o decizie prin care a stabilit că toți primarii, viceprimarii și președinții de consilii județene condamnați la închisoare, fie ea cu suspendare sau cu executare, își pierd mandatul.

De aceea, primarul din Băicoi s-a declarat nemulțumit de decizia magistraților și a anunțat că o va contesta. Din fericire, procesul se poate prelungi dincolo de data alegerilor locale.

Soluția dată de completul de la  Judecătoria Câmpina:

„În baza art. 253/1 Cod penal 1969 cu aplic. art. 5 NCP condamnă pe inculpatul STĂTESCU CIPRIAN GHEORGHE, la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese (faptă din 7 mai 2010). Cu aplic. art. 71, 64 alin. 1 teza a II-a şi lit. b Cod penal 1969. Conform art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare, prev. de art. 82 Cod penal – 2 ani şi 6 luni. Cu aplic. art. 71 alin. 5Cod penal 1969. În baza art. 404 alin. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind posibilitatea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei. II. În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 lit. b teza aI C.p.p. achită pe inculpatul STĂTESCU CIPRIAN GHEORGHE, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de conflict de interese, prev. de art. 253/1 Cod penal 1969 (faptă din 11.04.2011), art. 253/1 Cod penal 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 (fapte din 14-17 febr. 2012) şi art. 253/1 Cod penal 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 (fapte din 18.03.-21.11.2013), faptele nefiind prevăzute de legea penală. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 ianuarie 2016.”

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

4 Comments

  1. domnuldefier 29 ianuarie 2016 at 15:33 -

    Mai degraba risca achitarea la cati bani a furat de la buget!

  2. augusta.tigra 29 ianuarie 2016 at 15:41 -

    Este cel mai abuziv primar pe care l-a avut Baicoiul!

Comentează știrea: