PSD Prahova a sesizat politia cu privire la amenintarile care l-au vizat pe fiul jurnalistului de la Telegrama

Publicata la 28 Feb 2014 - 12:55pm de Max-Media.ro

Organizaţia judeţeană PSD Prahova a solicitat Inspectoratului de Poliţie Prahova să dispună măsurile legale pentru soluţionarea de urgenţă a cazului relatat de presa locală şi centrală, în care fiul unui jurnalist din Ploieşti a fost agresat şi ameninţat de persoane necunoscute, în localitatea Plopeni.

În sesizarea adresată vineri, 28 februarie 2014, şefului Inspectoratului judeţean de Poliţie Prahova, de către PSD Prahova, se arată faptul că asocierea numelui preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova cu agresiunea la adresa unui jurnalist din Ploieşti, aşa cum rezultă din articolele publicate, “aduce grave prejudicii de imagine Organizaţiei judeţene PSD Prahova” .

Preşedintele interimar al PSD Prahova, senatorul Daniel Savu, a condamnat agresiunile la adresa jurnaliştilor şi a familiilor lor, solicitând Inspectoratului de Poliţie Prahova să rezolve cu celeritate acest caz.

“Condamnăm vehement acţiunile soldate cu violenţă, cu atât mai mult agresiunile la adresa jurnaliştilor şi a familiilor lor. Suntem consecvenţi principiului de toleranţă zero pentru astfel de fapte, indiferent de persoanele responsabile. Am cerut astăzi inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova să rezolve cu celeritate acest caz, să prezinte public rezultatele anchetei, precum şi pe autorii care au generat evenimentele relatate în presă, pentru a da un exemplu de fermitate şi eficienţă în aplicarea legii. Solicităm pe această cale organelor de anchetă să clarifice pe deplin modul în care s-au derulat evenimentele“, a declarat preşedintele interimar al PSD Prahova, senatorul Daniel Savu.

 

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: