Rechizitoriul din dosarul DIICOT Ploiesti, in care Walter Florian este acuzat de evaziune si spalare de bani

Publicata la 7 Mar 2016 - 11:28am de Max-Media.ro

Florian Walter localizat - extradareaReferatul întocmit de procurorii DIICOT Ploiești, în dosarul în care Florian Walter este acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani, este enorm. Are nu mai puțin de 273 de pagini, în care sunt descrise modurile în care a acționat grupul format din cei 23 de inculpați, între care figurează și Nicolae Capră, acționar la clubul FC Petrolul.

Walter Florian va fi cercetat într-un dosar disjuns, în mod separat de restul acuzaților, dosar care va fi preluat de către DNA structura centrală.

Max-Media.ro vă prezintă o mică parte din referatul întocmit de procurorii DIICOT Ploiești:

„R E F E R A T
cu propunere de arestare preventivă
Anul 2015 luna 05 ziua 07

Procuror ………., din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti.
Examinând actele de urmărire penală din dosarul cu nr. de mai sus, privind pe inculpaţii:
1. WALTER FLORIAN, – pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 47 NCP, rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile […]

EXPUN URMĂTOARELE:

Prin ordonanţa din data de 25.02.2015 a D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti s-a dispus începerea urmăririi penale, cu privire la infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 2, 3, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 N.C.P., rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin.2, 3, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. a,b,c, din Legea nr. 656/2002, instigare şi complicitate la spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 47 N.C.P. şi art. 48 N.C.P., ambele, rap. la art. 29 alin. 1 lit. a,b,c, din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin ordonanţa din data de 30.07.2014 a D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj s-a dispus începerea urmăririi penale, cu privire la infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 C.p., evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. a şi c, din Legea nr. 241/2005 şi spălare a banilor, prev. de art. 29 lit. a, din Legea nr. 656/2002.

Prin ordonanta din data de 14.10.2014 a D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj s-a dispus extinderea urmăririi penale, în cauză şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în modalitatea omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii în acte contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prev. de art. 9 lit. b din Legea 241/2005 şi a infracţiunilor de spălare a banilor, în modalitatea ascunderii ori disimulării adevaratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că, bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni şi a dobandirii, deţinerii sau folosirii de bunuri, cunoscând că, acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, datele referitoare la cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit, rezultând din circumstanţele faptice obiective, prev. de art. 29 alin.1 lit. b şi c şi alin. 4 din Legea nr. 656/2002, urmând ca, urmărirea penală să fie efectuată în cauză, sub aspectul săvârşirii urmatoarelor infracţiuni: constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 al.1 lit. a, b si c din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 35 al.1 NCP şi spălare a banilor, în forma continuată, prev. de art. 29 al.1 lit. a, b, si c, al. 4 din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art.35 al.1 NCP, toate, cu aplicarea art. 38 al.1 NCP, cauza fiind declinată, în favoarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti.

Cauzele au fost reunite, la data de 03.03.2015, prin ordonanţa D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti, sub numărul 384/D/P/2014, competenţa materială fiind atrasă de infracţiunea de inţierea, constituirea unui grup infracţional organizat sau aderarea la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 C.p., cercetată în cauza aflată pe rolul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, primele sesizate fiind organele de urmărire penală, din raza teritorială a unităţii de parchet menţionată.
Prin ordonanţa din data de 05.05.2015 a D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, faţă de:

1. WALTER FLORIAN,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 47 NCP, rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
2. NECULA MARIN,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., complicitate la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art.48 NCP rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
3. GRIGORAŞ GRIGORE-ADRIAN, – pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP, rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P.,complicitate la spălare a banilor, prev. şi ped. de art.48 NCP rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
4. POP IUSTIN-ATANASIU, – pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., complicitate la spălare a banilor, prev. şi ped. de art.48 NCP rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
5. PAUL VIOREL, – pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 NCP rap. la art. 29, alin. 1, lit. b din Legea 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
6. PAUL GHEORGHE NICOLAE –- pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 NCP rap. la art. 29, alin. 1, lit. b din Legea 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
7. VIZI CAROL-MARK, – pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
8. MOLNAR ARPAD-JOZSEF,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP, rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
9. MOLNAR BOTOND-TIBOR,- pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP, rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
10. HOTCA LUCIA-MARIA, – pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP, rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., complicitate la spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 48 NCP rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
11. CAPRĂ NICOLAE, – pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP, rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 2, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
12. MELNICIUC CONSTANTIN-MIHAI,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., complicitate la spălare a banilor, prev. şi ped. de art.48 NCP rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
13. CORLAN CRISTIAN-DUMITRU, – pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP, rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., complicitate la spălare a banilor, prev. şi ped. de art.48 NCP rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
14. CĂRĂBĂNEANU CĂTĂLIN-MARIAN,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP, rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., complicitate la spălare a banilor, prev. şi ped. de art.48 NCP rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
15. AVRAM MARIUS-FLORIN,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP, rap. la art. 9, alin. 1, lit. c şi alin. 3, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile.
16. LINCAN GIGI-IONEL,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
17. SOARE CONSTANTIN,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
18. DUMITRU EMIL,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP, rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 2, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., complicitate la spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 48 NCP, rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
19. OPREA AURELIAN,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP, rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 2, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
20. MATEI COSTEL,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP, rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 2, din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
21. DAVID TUNDE,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 NCP, rap. la art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
22. MĂRCUŞ IONUŢ-VICTORAŞ, ,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile,
23. STOICA SPIREA DANIEL,
– pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin ordonanţele D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, din datele de 06.05.2015 şi 07.05.2015 s-a pus în mişcare a acţiunea penală împotriva inculpaţilor:
1. WALTER FLORIAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 N.C.P., evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9, alin.1, lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.P., instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 47 NCP, rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 N.C.P., privind concursul real de infracţiuni şi art. 5 alin. 1 din N.C.P., privind aplicarea legii penale mai favorabile, constând în aceea că, în perioada anilor 2012 – 2014, numitul WALTER FLORIAN, persoană care controlează S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. Bucureşti, fiind şi administrator de drept la S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. Bucureşti, în perioada anilor 2012 – aprilie 2013 şi împuternicit pe conturile bancare ale SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA, reprezentant al S.C. DETACO LTD cu sediul în Canada şi al FIRSTCOM SUA, persoane juridice care deţin un procent total de 46,20 % din acţiunile S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A, persoană care a administrat în fapt S.C. EURO GRUP S.R.L., pe perioadele derulării relaţiei comerciale cu S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A., împreună cu numiţii: NECULA MARIN, director general, administrator şi preşedintele Consiliului de Administraţie al S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. Bucureşti, GRIGORAŞ GRIGORE ADRIAN, asociat în cadrul S.C. LA TEAM LINE SOLUTIONS S.R.L. şi S.C. ROMCONCORD TEHNIC SERVICE S.R.L. şi persoană care, în fapt, se ocupă de administrarea acestor societăţi şi asigură legătura cu membrii din mun. Cluj-Napoca ai grupului infracţional organizat, respectiv Pop Iustin Atanasiu şi Vizi Carol-Mark, pentru colectarea sumelor de bani ce fac obiectul circuitului ilicit, pe care le preia în numerar şi le predă şefului grupării, POP IUSTIN ATANASIU, persoană care, prin intermediul Cabinetului Individual de Contabilitate Pop Iustin-Atanasiu, sub acoperirea realizării de activităţi de audit şi contabilitate supervizează traseele financiare realizate de membrii grupului infracţional, persoană care preia solicitările transmise de Walter Florian, stabileşte modalităţile concrete de acţiune pentru retragerea fondurilor din circuitul financiar al S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. şi le transmite membrilor grupului, preia de la aceştia fondurile în numerar, se deplasează ritmic pe raza mun. Bucureşti şi le predă coordonatorului grupării, a contribuit la realizarea circuitului comercial fictiv şi a dirijat demersurile de înfiinţare a firmelor fantomă interpuse în circuitul comercial fictiv, a condus evidenţa contabilă a acestor firme, a depus electronic declaraţiile în numele lor, a negociat cu reprezentanţii băncilor condiţiile deschiderii şi utilizării conturilor bancare asociate firmelor fantomă, au iniţiat un grup infracţional organizat, ce a desfăşurat activităţi ilicite, în mod repetat, în perioada anilor 2012 – 2014, profilat pe săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, prin reducerea artificială a profitului impozabil şi a TVA-ului de plată, grup la care au aderat şi numiţii: PAUL VIOREL, administrator de drept la S.C. LA TEAM LINE SOLUTIONS S.R.L. şi împuternicit pe conturile bancare ale S.C. ALCAZ TIME IMPEX S.R.L., PAUL GHEORGHE NICOLAE, persoană care administrează în fapt S.C. LA TEAM LINE SOLUTIONS S.R.L. (la care are şi calitatea de director general) şi S.C. ROMCONCORD TEHNIC SERVICE S.R.L., VIZI CAROL-MARK, administrator la grupul de firme NAPTRIF, persoană care a administrat în fapt S.C. TRIFSAN GROUP S.R.L., împuternicit pe conturile bancare ale S.C. LAMINAT AEK S.R.L. şi persoană care retrage în numerar, fie din conturile grupului de societăţi NAPTRIF fie din cele în care are calitatea de împuternicit bancar, fondurile provenite de la S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. ce fac obiectul circuitului comercial fictiv, predă sumele de bani retrase în numerar din conturile bancare ale societăţilor utilizate în circuitul infracţional lui Pop Iustin Atanasiu sau direct lui Grigoraş Grigore-Adrian, MOLNAR ARPAD-JOZSEF, persoană care coordonează activitatea de retragere în numerar a sumelor aflate în conturile bancare ale societăţilor implicate în activitatea infracţională, efectuează ridicări de numerar din conturile S.C. ALCAZ TIME IMPEX S.R.L. Ilfov, firmă deţinută scriptic de fratele său, Molnar Botond Tibor, şi S.C. TRIFSAN GROUP S.R.L., împuternicit al grupului de firme NAPTRIF, ale căror documente se află în posesia sa, MOLNAR BOTOND TIBOR, administrator de drept la S.C. AHR CONSALTING S.R.L. şi persoană care controlează S.C. ALCAZ TIME IMPEX S.R.L., împuternicit al grupului de firme NAPTRIF şi S.C. TRIFSAN GROUP S.R.L., având ca principală sarcină înfiinţarea/cesionarea firmelor ce sunt utilizate de membrii grupului pentru realizarea operaţiunilor ilicite, scop în care ţine legătura cu Vizi Carol-Mark pentru întocmire/depunerea documentelor necesare înfiinţării/cesionării firmelor, CAPRĂ NICOLAE, împuternicit pe conturile bancare ale S.C. CORESIO EUROINVEST S.R.L. şi persoană care controlează activitatea S.C. CORESIO EUROINVEST S.R.L., S.C. JIF S.R.L. şi S.C. TĂNĂSESCU FARM S.R.L., HOTCA LUCIA-MARIA, contabil la S.C. LA TEAM LINE SOLUTIONS S.R.L. şi S.C. ROMCONCORD TEHNIC SERVICE S.R.L., asociat la S.C. LA TEAM LINE SOLUTIONS S.R.L., CORLAN CRISTIAN DUMITRU, reprezentant al S.C. PARTENERIAT INTERMED S.R.L. şi persoană care colectează sumele retrase în numerar de Avram Marius Florin, administrator la S.C. IRIS TOP RECYCLING S.R.L., CĂRĂBĂNEANU CĂTĂLIN-MARIAN, persoană care controlează, în fapt, S.C. REMACOST INTERPREV S.R.L. şi S.C. COSTMARY CMM CONSTRUCT S.R.L. şi care colectează sumele retrase în numerar de Soare Constantin, administratorul de drept al acestor societăţi, MĂRCUŞ IONUŢ-VICTORAŞ, administrator la S.C. ROMCONCORD TEHNIC SERVICE S.R.L. şi delegat pe facturile emise de S.C. PARTENERIAT INTERMED S.R.L. către S.C. ROMCONCORD TEHNIC SERVICE S.R.L., SOARE CONSTANTIN, administrator de drept şi împuternicit bancar al S.C. REMACOST INTERPREV S.R.L. şi S.C. COSTMARY CMM CONSTRUCT S.R.L., AVRAM MARIUS FLORIN, administrator de drept şi împuternicit bancar al S.C. IRIS TOP RECYCLING S.R.L., LINCAN GIGI IONEL, administrator de drept şi împuternicit bancar al S.C. ELEMENT CONSTRUCT DESIGN S.R.L., DUMITRU EMIL, administrator de drept şi împuternicit bancar al S.C. TIMES BUILDING DESIGN S.R.L, MELNICIUC CONSTANTIN-MIHAI, administrator de drept la S.C. PARTENERIAT INTERMED S.R.L., DAVID TUNDE, administrator de drept la S.C. TRIFSAN GROUP S.R.L., MATEI COSTEL, administrator de fapt şi împuternicit pe conturile bancare la S.C. STARPRO COLECT CONF S.R.L., OPREA AURELIAN, împuternicit ca administrator şi împuternicit pe conturile bancare la S.C. KASANDRA 1900 VULCAN S.R.L. şi STOICA SPIREA DANIEL, administrator de drept la S.C. EURO GROUP S.R.L., în sensul că, membrii grupului au creat două circuite comerciale şi financiare distincte, care să favorizeze S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. Bucureşti, prin reducerea artificială a profitului impozabil şi a TVA-ului de plată, pe lanţul comercial S.C. CORESIO EUROINVEST S.R.L.-S.C. JIF S.R.L.-S.C. EURO GRUP S.R.L.- S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A., tranzacţii fictive desfăşurate în perioada noiembrie-decembrie 2012 şi circuitul în cascadă ce a avut drept scop înregistrarea în contabilitatea societăţii deţinute SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA a unor achiziţii fictive având ca obiect presupuse contractări de personal, pe baze temporare, de la societăţile comerciale S.C. ROMCONCORD TEHNIC SERVICE S.R.L. Ilfov şi S.C. LA TEAM LINE SOLUTIONS S.R.L. Ilfov, acestea reprezentând eşalonul I al circuitului comercial operaţionalizat de numitul FLORIAN WALTER, fiind societăţile care intră în relaţie comercială şi financiară directă cu S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A., ulterior, în circuitul de achiziţii fictive fiind incluse firmele din eşalonul II (din categoria celor “fantomă”), constituit în funcţie de nevoile grupării, din următoarele societăţi: AHR CONSALTING CO SRL Ilfov, ALCAZ TIME SRL Ilfov, PARTENERIAT INTERMED SRL Ilfov, LAMINAT AEK SRL Bucureşti şi TRIFSAN GROUP SRL Ilfov, care înregistrează prestări de servicii către societăţile comerciale din eşalonul I, atât în scopul de a evita acumularea obligaţiilor de plată pe numele acestor din urmă firme, cât şi pentru a asigura o justificare aparent legală pentru realizarea transferurilor bancare către eşalonul II, ultima verigă din acest circuit (eşalonul III) fiind reprezentată de grupul de societăţi comerciale ce poartă denumirea generică „NAPTRIF”, societăţi comerciale controlate de numiţii MOLNAR BOTOND TIBOR, MOLNAR ARPAD JOZSEF şi VIZI CAROL-MARK (SC NAPTRIF CONSTRUCTION SRL., SC NAPTRIF DISTRIBUTION SRL, SC NAPTRIF MARKET SRL, SC NAPTRIF BUSINESS SRL, SC NAPTRIF LOGISTIC SRL şi SC NAPTRIF STORE SRL şi S.C. TIMES BUILDING DESIGN S.R.L.), cât şi alte societăţi comerciale, respectiv S.C. REMACOST INTERPREV S.R.L., S.C. ELEMENT CONSTRUCT DESIGN S.R.L., S.C. COSTMARY CMM CONSTRUCT S.R.L., S.C. IRIS TOP RECYCLING S.R.L., S.C. STARPRO COLECT CONF S.R.L., S.C. KASANDRA 1900 VULCAN S.R.L., către care sunt direcţionate majoritatea fondurilor transferate de S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A., sub acoperirea achiziţiilor fictive de servicii, care procedează la emiterea de facturi false. După înregistrarea în contabilitatea S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. a facturilor aferente achiziţiilor fictive, sumele consemnate în documentele respective sunt virate iniţial în conturile societăţilor emitente ale facturilor false, ulterior fiind transferate succesiv în conturile altor societăţi ,.fantomă”, structurate pe mai multe eşaloane, la finele circuitului fiind retrase în numerar de membrii grupului infracţional organizat, respectiv VIZI CAROL-MARK, MOLNAR ARPAD-JOZSEF, MOLNAR BOTOND-TIBOR, SOARE CONSTANTIN, AVRAM MARIUS-FLORIN, LINCAN GIGI-IONEL, CAPRĂ NICOLAE, OPREA AURELIAN, MATEI COSTEL şi DUMITRU EMIL, sub coordonarea lui POP IUSTIN ATANASIU, GRIGORAŞ GRIGORE ADRIAN, CORLAN CRISTIAN DUMITRU, CĂRĂBĂNEANU CĂTĂLIN-MARIAN, MELNICIUC CONSTANTIN-MIHAI şi HOTCA LUCIA-MARIA şi preluate de WALTER FLORIAN, în vederea utilizării în scopuri proprii, parte a sumelor de bani retrase în numerar sunt remise de către acesta membrilor grupului infracţional organizat, în funcţie de contribuţia fiecăruia la activitatea infracţională, conform înţelegerilor iniţiale.
Astfel, în concret, cu privire la infracţiunea de instigare la spălare a banilor a rezultat faptul că, WALTER FLORIAN, pentru perioada infracţională reţinută, a solicitat expres şi i-a determinat pe membrii grupului infracţional organizat, la retragerea fondurilor financiare din circuitul financiar legal al SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA Bucureşti, supervizând întreaga activitate infracţională întreprinsă de ceilalţi membri ai grupării, ce se circumscrie spălării banilor, în scopul obţinerii pentru sine a unor fonduri financiare, cât şi pentru diminuarea cuantumului contribuţiilor datorate bugetului de stat (TVA şi impozit pe profit) de către societatea ROMPREST.
Ulterior, sumele de bani obţinute din activitatea infracţională, fie sunt reintroduse de numitul WALTER FLORIAN în circuitul financiar legal, sub forma aportului de capital, prin intermediul S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A., fie sunt depuse în conturile bancare ale DETACO LTD şi FIRSTCOM LEXINGTON SUA, după care sunt virate către S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A., ca şi creditare firmă.
Din cele arătate mai sus rezultă că, a cauzat un prejudiciu bugetului general al statului in valoare totală de 19.821.513,76 lei, reprezentând impozit pe profit şi a TVA, legal datorat bugetului general consolidat al statului, la care se adaugă suma de 60.494.600 lei, (echivalentul a 14.000.000 euro) reprezentand prejudiciul produs prin comiterea infracţiunii de spălare a banilor.”

 

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

2 Comments

Comentează știrea: