Sefa DNA acuza filajul din cazul Ghita si spune ca „Politia trebuie sa raspunda”

laura_codruta_kovesi_bilant_2014Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi seară, la Digi 24, că i se pare ciudat că Sebastian Ghiţă este primul inculpat care a fost scăpat de sub filajul poliţiei, precizând că dispariţia acestuia a fost raportată procurorului de caz, de la Serviciul Teritorial Ploiești, după aproximativ 16 ore.

„Cel puţin de când conduc Direcţia Naţională Anticorupţie, este pentru prima dată când un inculpat care este pe această măsură a filajului dispare aşa pur şi simplu şi nu mai poate fi găsit. A dispărut de sub filaj”, a spus Kovesi.

„O altă problemă care mie mi se pare gravă este aceea că persoanele care executau această activitate nu au informat de îndată procurorul cu privire la dispariţia lui Sebastian Ghiţă. Această dispariţie a fost raportată procurorului abia a doua zi după-amiaza. După foarte multe ore (a fost raportată dispariţia -n.r.). Cred că 16 ore. Nu am stat să le număr, dar oricum dacă stăm să socotim de la momentul dispariţiei până la momentul anunţării procurorului de caz…O să vedem dacă este legal sau nu. Cred că în primul rând Poliţia Română trebuie să răspundă la această întrebare”, a mai declarat procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un interviu acordat Digi 24.

Întrebată cum îşi explică, însă, că poliţiştii care efectuau filajul nu au fost găsiţi răspunzători de către ancheta internă a IGPR, Kovesi a răspuns: „Şi-au făcut treaba şi Ghiţă a dispărut, e foarte simplu. (…) Dacă nu e nimeni vinovat, Ghiţă Sebastian a dispărut pur şi simplu”.

Sebastian Ghiţă este de negăsit, din 20 decembrie, iar între timp a primit mandat de arestare preventivă în lipsă și mandat de căutare internațională.

 

Despre Autor

Ziarul online Max-Media.ro a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

2 Comentarii

  1. Pingback: Ce onoare! Cei mai cautati infractori de catre Europol il au acum, langa ei, pe ex-deputatul Sebastian Ghita - Stiri Prahova, Max Media Ploiesti

  2. Pingback: Ce onoare! Cei mai cautati infractori de catre Europol il au acum, langa ei, pe ex-deputatul Sebastian Ghita | Muntenia News

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *