Update: SMURD Prahova a cerut interventia unui elicopter dupa un accident pe DN1, la Barcanesti (FOTO)

Publicata la 24 Oct 2016 - 4:29pm de Max-Media.ro

UPDATE: Victima preluată de elicopter este nepotul fostului primar din Bărcănești. Omul avea mașina (cea cu spatele distrus) parcată în fața curții. Imediat după ce a urcat la volan, el a fost lovit din spate de un autoturism scăpat de sub control, care a ieșit de pe carosabil. În urma impactului, din cauza inerției, a fost aruncat pe bancheta din spate.

elicopter-smurd-la-accident-BarcanestiLuni după-amiază, în jurul orei 15.40, pe DN1 a avut loc un nou accident rutier. Două mașini s-au lovit violent, iar unul dintre șoferi a rămas încarcerat, fiind grav rănit.

Una dintre mașini nu mai are spate, iar cealaltă a fost avariată rău pe partea stânga – față.

Accidentul a avut loc tot în comuna Bărcănești. Este al doilea pe ziua de astăzi, pe raza satului Românești, ba chiar în aceeași curbă precum cel de dimineață, dar pe celălalt sens de mers, în condițiile unui carosabil umed.

CITEȘTE ȘI: Prahova: Accident mortal pe DN1, la Romanesti. Un autoturism a derapat si s-a izbit de un stalp electric (VIDEO)

SMURD Prahova a cerut intervenția unui elicopter, care va transporta persoana cu multiple traumatisme – un bărbat în jur de 40 ani – la un spital din București.

Celălalt șofer a fost luat de o salvare a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și va fi dus la SJU Ploiești.

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: