Tribunalul Prahova i-a scapat de la inchisoare pe constructorii baronului Marian Oprisan

Publicata la 7 Mar 2016 - 11:06am de Max-Media.ro

marian-oprisan1Magistrații de la Tribunalul Prahova au decis că patronii de firme de construcții, trimiși în judecată alături de președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, nu se fac vinovați de faptele de corupție de care au fost acuzați de procurorii DNA. Decizia va fi mai mult ca sigur contestată.

Astfel, prin sentința nr. 96/03.03.2016, pronunțată în dosarul nr. 8027/105/2011, pe care cel mai probabil procurorii anticorupție o vor ataca la Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova a dispus achitarea tuturor inculpaților în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală –fapta nu este prevazută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”.

Corneliu Prunache și Vasile Mihaiuc au fost declarați nevinovați de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată, Vasile Graur și Iulian Cristian, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, iar Vasile Buta, pentru complicitate la abuz în serviciu și spălare a banilor, ambele în formă continuată.

Soluția Tribunalului Prahova vine după ce Marian Oprișan a fost achitat de toate acuzațiile, de magistrați din Cluj.

Soluția pe scurt:

„În baza art.5 Cod penal, constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaţilor Prunache Corneliu, Mihăiuc Vasile, Graur Vasile şi Cristian Iulian este reprezentată de Legea nr.78/2000 în varianta în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr.187/2012,respectiv de noul Cod penal, iar cea aplicabilă inculpatului Bută Vasile – cea reprezentată de Legile nr.78/2000 şi nr.656/2002 în variantele în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr.187/2012, respectiv de noul Codul penaldin 1969, şi, în consecinţă: În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe inculpatul PRUNACHE CORNELIU, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art.48 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 şi art.297 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe inculpatul MIHĂIUC VASILE, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art.48 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 şi art.297 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe inculpatul GRAUR VASILE, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art.48 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 şi art.297 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe inculpatul CRISTIAN IULIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art.48 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 şi art.297 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe inculpatul BUTĂ VASILE, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art.26 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 şi art.248 – 2481 Cod penal anterior cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior, faptă din cursul anului 2004. În baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod proc. penală, achită pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de spălare a banilor, faptă din cursul anului 2004. În baza art.25 alin.5 Cod proc. penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor, nr.17, latura nord, sector 5. În baza art.397 alin.5 Cod proc. penală, menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa emisă la data de 11.06.2010 în dosarul nr.120/P/2006 asupra sumelor de bani deţinute de Bută Vasile (la Banca Transilvania) şi S.C. Podgoria Coteşti S.R.L. Budeşti (la Banca Transilvania şi Raiffeisen Bank). În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului Graur Vasile, în cuantum de 520 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.03.2016. „.

Ph-online.ro Northia Star Travel
Despre autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Comentează știrea: