Una dintre cele mai prolifice grupari de hoti din Brasov, depistata de politisti

hotiPolițiștii din Brașov, cu sprijinul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale, Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov, au depistat patru persoane, cu vârste cuprinse între 26 si 20 ani, din județul Brașov, bănuite că au comis mai multe furturi pe raza municipiului Brașov.

 Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi sustras din mai multe locații, prin forțarea/escaladarea ferestrelor, bunuri de valoare.

Persoanele vizate au fost depistate pe raza municipiului Brașov, asupra acestora fiind identificate bunuri susceptibile de a fi fost sustrase (telefoane mobile, tablete, laptop-uri), precum și obiecte ce pot constitui mijloace materiale de probă.

Între bunurile găsite asupra persoanelor respective se afla și aparatură electronică despre care s-a stabilit că a fost sustrasă la data de 11 octombrie a.c., din sediul unei instituții, situat în municipiul Brașov, Str. Cărămidăriei nr. 1A.

Față de trei dintre persoanele suspecte, Judecătoria Brașov a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Aceștia sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt calificat și tăinuire.

 Cel de al patrulea bărbat este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Cercetările sunt continuate de polițiști în dosarul penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor.

Despre Autor

Max-Media.ro este cel mai bun site de stiri din Prahova. Am aparut pe 1 martie 2011 si oferim informatii in timp real, atat din judet, cat si din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *