Victor Ponta si Sebastian Ghita vor sa scape de controlul judiciar impus de DNA Ploiesti in dosarul Tony Blair

Ponta la DNA PloiestiÎnalta Curte de Casație și Justiție analizează plângerea lui Victor Ponta privind controlul judiciar impus de către pocurorii DNA Ploiești, în dosarul în care acesta este acuzat, alături de deputatul Sebastian Ghiță, de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.

Aceeași cerere a fost făcută și de politicianul prahovean, care susține că nu a avut legătură cu ONG-ul care a plătit vizita fostului premier britanic, Tony Blair, în România.

Chemat marţi la audieri, procurorii l-au anunţat pe Victor Ponta că a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. În acelaşi dosar este urmărit penal şi deputatul Sebastian Ghiţă.

Cei doi au interdicţia de a părăsi ţara fără încuviinţarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent, de a se apropia şi comunica cu anumite persoane şi de a face declaraţii în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care o instrumentează, la celelalte persoane cercetate în cauză, precum şi la martorii audiaţi în dosar.

DNA susţine că Ponta, în calitate de preşedinte al PSD, şi-a folosit autoritatea pentru ca Sebastian Ghiţă să fie desemnat drept candidat într-un colegiu electoral în care formaţiunea sa să aibă certitudinea că va obţine mandatul pentru care se candida.

„Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obţinerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalităţi politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internaţională, Ponta Victor Viorel să câştige capital electoral, în condiţiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale şi parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obţinută prin persoane interpuse, de la inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian”, precizează DNA.

Conform sursei citate, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizaţii nonprofit şi apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Ponta ar fi avut loc la iniţiativa celui dintâi.

„În acest scop, Ponta Victor, împreună cu Ghiţă Sebastian, i-a solicitat reprezentantului organizaţiei nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că aceasta avea loc la iniţiativa lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de Ghiţă Sebastian Aurelian prin intermediul unei societăţi comerciale controlate prin persoane interpuse. În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în conivenţă cu inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, încheierea succesivă a două contracte.”, spun anchetatorii.

Recent, Sebastian Ghiţă s-a înscris în PRU, acolo unde este așteptat și Victor Ponta.

Despre Autor

Ziarul online Max-Media.ro a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *