Ziua tuturor romanilor – 1 Decembrie, sarbatorita si la Sinaia. Afla programul pregatit de autoritati

Sinaia 1 decembrie programÎn perioada 30 noiembrie- 01 decembrie 2016, Primăria orașului Sinaia organizează o serie de ceremonii și manifestări culturale pentru a marca Ziua Națională a României.

Debutul se va face pe  data de 30 noiembrie, când Trenul Regal al României va ajunge la Sinaia, parcurgând cu aceasta ocazie un traseu simbolic. La această călătorie anuală vor lua parte Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.

Este pentru a treia oară când, cu ocazia Zilei Naționale a României, acesta sosește la Sinaia, prima oprire întâmplându-se  în anul 2013.  Trenul va ajunge în Gara Regală la ora 15.47 și va fi întâmpinat conform ceremonialului regal de către reprezentanți ai administrației locale, consilieri locali, elevi ai școlilor din Sinaia, precum și de alți reprezentanți ai comunității sinăiene.

Ziua de 1 Decembrie va fi marcată printr-o serie de activități care vor cuprinde exerciții tehnico – tactice demonstrative, o paradă militară și depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor. 

Cetățenilor  și turiștilor prezenți li se vor oferi stegulețe, insigne și cocarde tricolore.

Pentru realizarea paradei militare, circulația auto va fi oprită începând cu ora 13.50 pe B.dul Carol I, pe tronsonul de drum de la sensul giratoriu intersectie cu str. Mihail Kogalniceanu – giratoriu Aosta – str. Octavian Goga – str. Eroilor.

             Programul evenimentelor

30 noiembrie 2016

 15.47 – sosirea Trenului Regal  în Gara Regală Sinaia și ceremonia de primire

 16.00-18.30 – vizitarea Trenului Regal- deschisă pentru public

1 decembrie 2016

12.00-14.00  – expoziție tehnică de luptă  executată de:  Batalionul 21 Vânători de Munte ,,General Leonard Mociulschi” Predeal, Colegiul Militar Liceal  ,,Dimitrie Cantemir ” Breaza, Detașamentul de Pompieri Sinaia, Școala de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr “ Câmpina

13.00-13.50  – exerciții  de salvare-evacuare din clădire executate de instructorii Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor de Jandarmi Montan „Regele Carol I “ Sinaia – hotel New Montana

14.00  – începerea activitătilor oficiale dedicate Zilei Naționale a României (prezentarea onorului militar, trecerea în revistă a detașamentului de onoare, intonarea Imnului de Stat,  discursuri ale oficialilor)

14.20 – paradă militară – cu participarea  soldaților militari de la:  Batalionul 21 Vânători de Munte ,,General Leonard Mociulschi” Predeal,  Școala de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr “ Câmpina, Detașamentul de Jandarmi Sinaia, Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor de Jandarmi Montan „Regele Carol I “ Sinaia,  Colegiul Militar Liceal  ,,Dimitrie Cantemir ” Breaza și  Fanfara Consiliului Județean Prahova (defilarea va avea loc pe Bulevardul  Carol I, între sensul giratoriu intersectie cu str. Mihail Kogalniceanu până la Cimitirul Eroilor- Casino Sinaia)

14.50 – slujbă religioasă și depunere de coroane la Cimitirul Eroilor

Primăria Sinaia mulțumește tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, celor care au realizat parada militară, Poliției orașului Sinaia, Transport Urban Sinaia, SC Sinaia Forever SRL  și speră că va reuși, prin demersurile făcute în această perioadă, să onoreze unul dintre cele mai importante acte ale istoriei noastre moderne, Marea Unire.

Despre Autor

Ziarul online Max-Media.ro a aparut pe 1 martie 2011. Oferim informatii regionale, din Prahova, Brasov, Buzau si Dambovita, cat si stiri din tara sau strainatate. Pentru publicitate si sugestii va rugam sa ne scrieti pe maxmedia_ro@yahoo.com sau sa sunati la 0745144044

Alte Știri

Scrie Un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *